Eu cred în șansa României și cred că turismul românesc poate fi brandul nostru de țară!
România are un potențial turistic uriaș, lucru cu care absolut toată lumea cred că este de acord. Însă, în aceeași măsură, la fel de multă lume consideră că țara noastră este insuficient promovată, iar potențialul său turistic aproape deloc valorificat.
Trebuie să spunem din start faptul că suntem extrem de privilegiați. Avem de toate: mare, munte, dealuri, lacuri și câmpii. La acestea se adaugă și Delta Dunării, care a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO încă din anul 1991, fiind clasificată ca rezervație a biosferei. Și aici vorbim doar de patrimoniul turistic natural, iar nici la partea antropică nu stăm rău, ci din contră, chiar foarte bine.
Anul trecut, în țara noastră au sosit aproape 6.800.000 vizitatori străini, în creștere destul de mare față de 2020, cu 35% mai exact. Este de înțeles acest lucru, în perioada cu pricina granițele fiind o bună parte de timp închise, la care se adaugă și starea de panică, mult mai accentuată decât anul următor.
Poate acest număr vi se pare mare, dar nu este deloc așa. Și nici măcar nu o să mă raportez la țările occidentale, care conduc aceste topuri de foarte mulți ani, ci o să mă raportez la numărul de români, care au mers să viziteze în străinătate, peste 11.600.000.
6.800.000 turiști străini veniți în România versus 11.600.000 de turiști români plecați să viziteze în străinătate. O diferență uriașă din punctul meu de vedere!
Și sunt de părere că nu faptul că mulți români pleacă, ci că prea puțini turiști străini vin. În opinia mea aceasta este cheia dezvoltării turismului românesc și pe ea ar trebui marjat în perioada următoare. Adică, pe scurt, turismul de incoming.
Și poate că pare greu, dar când nu este?! Pentru asta avem nevoie în primul rând de predictibilitate, iar dacă urmăriți cu atenție, la fiecare schimbare guvernamentală, turismul joacă ping-pong. Ba la economie, ba la energie și aproape de fiecare dată cu mediul de afaceri, IMM-uri sau antreprenoriat.
Uneori apare în titlul ministerului, alteori este un simplu departament. Ori așa este greu să faci treabă și mai ales să te ții de ea.
De altfel, nici la târgurile internaționale de turism nu prea am participat în ultima vreme, iar anul trecut reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), chiar trăgeau un semnal de alarmă că țara noastră nu s-a înscris la niciunul din principalele târguri (World Travel Market Londra, FITUR Madrid sau ITB Berlin). De asemenea, nu puține au fost cazurile când vedeam prin presă că la asemenea evenimente România nu era deloc bine pregătită și cred că ne aducem aminte cu toții de imaginea șifonată a turismului românesc în cadrul târgului international de la Berlin când la standul României era la loc de cinste un afiș în care se vedea, pe jumătate dezbrăcat, un bărbat așezat pe ruinele cetății Sarmizegetusa.
Cu toate acestea, eu cred în șansa României și cred că turismul românesc poate juca un rol determinant în creșterea economică și îmbunătățirea calității vieții românilor. Turismul românesc poate fi brandul nostru de țară (cu sau fără frunză), însă pentru asta fiecare dintre noi trebuie să facă mai mult. Să vorbim despre asta, să scriem, să facem proiecte prin care promovăm România și mai ales să o reprezentăm cu mândrie atunci când îi traversăm granițele! Turismul poate fi șansa României!
Sursa cifrelor: Institutul Național de Statistică
Eu cred în șansa României și cred că turismul românesc poate fi brandul nostru de țară! România are un potențial turistic uriaș, lucru cu care absolut toată lumea cred că este de acord. Însă, în aceeași măsură, la fel de multă lume consideră că țara noastră este insuficient promovată, iar potențialul său turistic aproape deloc valorificat. Trebuie să spunem din …
Salutare,
Nu știu cum e prin bula voastră, dar în a mea există două mari tabere (și două mai mici) ce dezbat de zor o mare și extraordinară problemă a țării noastre. Dacă e bine sau rău faptul că aleșii din Guvern vor să taie bursele primite de studenți pe timpul verii și gratuitatea pe calea ferată.
Bineînțeles, unii se opun demersului, alții i-ar arde pe rug pe studenți! ”Mama lor de pomanagii!”
La acestea se mai adaugă două categorii, una care și-a luat popcorn și urmărește ca la spectacol, iar o alta care își pune semne de întrebare, dar îi este relativ indiferentă discuția.
Menționez că nu sunt deloc un fan al ”pomenilor” oferite de multe ori pentru voturi, imagine, zânzanie sau mai știu eu ce. Cu toate acestea, în seara asta, mi-am pus întrebarea, ”oare chiar nenorocesc studenții ăștia atât de mult țara cu bursele și transportul lor?”. Chiar merită arși pe rug pentru faptul că merg gratis cu trenul pentru câțiva ani, la vârsta la care descoperă, testează, se aventurează către un viitor din ce în ce mai instabil și mai incert? Eu nu cred!
Indiferent de ce ar zice unii și alții, eu cred că transportul gratuit a ajutat foarte mulți studenți și tineri care nu și-ar fi permis să vadă o părticică din țara asta, să mearga la concursuri, la conferințe, la concerte, festivaluri sau pe unde au mai fost. Sau poate datorită acestei facilități au ajuns să-și vadă părinții și familia mai des. Ca să nu mai spun de situația în care, posibil, această măsură a fost cea decisivă în luarea deciziei unui tânăr de a merge la facultate, de a-și continua studiile.
Normal, puteți spune că statul ar trebui să plătească pentru educația lor, nu pentru distracție, dar v-ați pus întrebarea cam cât de multe lucruri ar putea să învețe un tânăr din ”drumețiile și vizitele” pe care le face? Nu contest, sunt printre studenți și persoane care au ”abuzat” de această măsură, care poate nu au fost cei mai civilizați sau care la începuturi, blocau aiurea locuri în tren, dar nu trebuie generalizat.
Legat de vârsta de 26 de ani, câți studenți doctoranzi (că ei au în general 26 sau mai mult) credeți că există în țara asta? Oare d-aia s-au scumpit cartofii că merg ei cu trenul sau că primesc bursă pe timpul verii? Și aici există cazuri incredibile, unde studenți de 60-70 de ani depuneau dosar pentru bursă socială. Ce să vezi și să crezi, erau orfani de ambii părinți. Sau altă chestie, sunt navetiști care se înscriu la facultate pentru că abonamentul pe un an la tren ar fi mai scump decât plătesc ei taxa de școlarizare. Dar și în cazurile astea, oare chiar sunt cu miile, cu zecile de mii?
Ce vreau să subliniez este faptul că există uscături,
dar cine nu le are?! Cu toate astea, faptul că studenții au posibilitatea să
exploreze, să iasă puțin din bula lor, mi se pare un lucru fantastic. Iar
pentru cei care spun că nu pentru asta plătesc ei taxe și impozite, stați liniștiți
că și părinții, bunicii, familiile studenților o fac. Chiar și studenții când
se angajează plătesc la rândul lor taxe la stat.
Și încă ceva, cât timp credeți că e un tânăr student? Dacă se ține bine și nu
abandonează pentru că necesitatea îl obligă să facă asta (deh, să ai un
acoperiș deasupra capului, să ai ce mânca), un tânăr este student pentru 3-4
ani. Cei mai norocoși ajung să facă și un master, iar cei cu doctorat deja sunt
pe cale de dispariție. Da, se cam duce/s-a cam dus perioada aia în care ieșeau
doctoranzi pe bandă rulantă.
Revenind.
Statul nu mai are bani? Păi atunci să nu vină în fața noastră ca un Robin Hood, varianta 2.0, în care ia de la săraci și dă la bogați, să umble, prima dată la salariile de zeci de mii de euro ale unor bugetari, la pensiile speciale, să eficientizeze proceduri, să introducă tehnologia în administrație, nu să le ia ciorba la plic studenților din față. Și încă ceva, gratuitatea pe tren a studenților s-ar putea să fii reprezentat/să reprezinte salvarea CFR-ului, despre care știm că are vistieria cam goală.
Mi-a trimis astăzi o prietenă un articol conform căruia salariul directorului unui Institut Național de Cercetare din România este echivalent cu cel al Președintelui Statelor Unite ale Americii și mai mare de aproximativ 10 ori decât cel al Președintelui României. Ah, da, nu se pune dacă un ”domn director” ia salariu pe lună echivalentul a vreo 10.000 de bilete pe ruta București-Târgoviște.
Salariul unui singur director = Doar 10.000 de călătorii cu trenul! ”Not too bad”, cum ar zice Novak Djokovic.
PS: Târgoviștea mai are doar vreo 79.000 de cetățeni.
PS2: Știți, v-am zis mai sus, nu e bine să generalizăm, sunt convins că nu toți au salariul ăsta, dar chiar m-a enervat onorariul respectiv 🙂 – 20.000 euro/lună
În final, chiar dacă mă repet, o mai spun o dată. Nu sunt adeptul pomenilor, dar chestia asta chiar ajută niște oameni la început de drum. Poate că sunt subiectiv (încă mai sunt student), poate că nu am dreptate (întotdeauna am apreciat dezbaterile bine argumentate), dar ceea ce îmi doresc e să nu ne mai urâm atât de mult între noi, între generații, medii de proveniență, sexe sau mai știu eu ce. E bine să privim lucrurile din toate punctele de vedere și să încercăm să îi înțelegem și ”pe ceilalți”. Poate că e bună bursa pe timpul verii și gratuitatea sau poate că nu. Poate că trebuie limitată sau dimpotrivă ”dezvoltată”. Cert e un singur lucru: trebuie să fim mai buni unii cu alții!
De ce? Pentru că mulți dintre noi avem același deziderat: să facem România puternică!
Salutare, Nu știu cum e prin bula voastră, dar în a mea există două mari tabere (și două mai mici) ce dezbat de zor o mare și extraordinară problemă a țării noastre. Dacă e bine sau rău faptul că aleșii din Guvern vor să taie bursele primite de studenți pe timpul verii și gratuitatea pe calea ferată. Bineînțeles, unii se …
August 2018. 3 luni și câteva zile până la 1 decembrie 2018, ceea ce ar trebui să marcheze o mare sărbătoare pentru fiecare dintre noi. Probabil toți am văzut cel puțin de câteva ori sigla Centenarului, însă câți dintre noi știm sau ne-am gândit la ce anume scrie sub ea?! Sărbătorim împreună!
Hmm, oare să fie vorba de mine cu tine? De mine cu familia mea, cu prietenii mei? Nu cred.
Această sărbătoare ar trebui să fie despre toți cei 20.121.641 de români, dar nu priviți individual, ci ca un tot unitar. Cam atâția eram în 2011 la ultimul recensământ. Astăzi, poate nu mai suntem atât. Statisticile ne spun clar că din ce în ce mai mulți dintre noi au plecat. Chiar vorbeam zilele trecute cu o prietenă și ne spuneam că aproape fiecare român are cel puțin o rudă sau o persoană apropiată care a fost plecată pentru un timp în afara granițelor.
Revenind la ”sărbătorim împreună”, vă spun sincer că mă doare să văd că în realitatea nu prea facem asta. Poate că sărbătorim, dar fiecare pe unde apucă, cum poate și cu cine poate.
Trăim niște zile tare ciudate. Personal, de multe ori nu prea știu încotro să o mai apuc și ce să fac prima dată. Sunt atât de multe lucruri de făcut! Și cu toate astea suntem divizați. E bine să fim diferiți, să avem opinii diferite, să privim lucrurile din alte unghiuri etc., dar nu despre asta vreau să vorbesc.
În ultimul an sunt destul de la curent cu ceea ce se întâmplă prin țara noastră (sau cel puțin mie așa îmi place să cred) și nu pot să nu observ o masă de oameni care așteaptă o minune. De multe ori și eu fac asta, dar o numesc speranță. Aștept speranța, am nevoie de ea! Vreau să vină cineva și să rezolve toate problemele pe care eu și frații mei din toate colțurile țării le avem. Cineva trebuie să facă asta, nu?
Și în felul ăsta, cred că aș putea să mai scriu minim o pagină de categorii sociale care ar putea să reprezinte MINUNEA. Poate că unii dintre ei chiar ar putea să facă ceva. Sau poate că toți. Nu?
O să mă opresc la TOȚI. Toți am putea să facem ceva pentru a ne fi mai bine, pentru că fiecare dintre noi într-un moment sau altul al vieții sale poate să reprezinte SCHIMBAREA. De fapt, chiar în fiecare moment al vieții sale!
O vorbă mare spune ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”. Și chiar așa e!
Gândiți-vă cum ar fi dacă fiecare dintre noi ar fi ”altfel”. Dacă fiecare am încerca să avem grijă de cel puțin 2-3 oameni din jurul nostru. Dacă fiecare dintre noi am încerca să facem din lume un loc mai bun.
Nu știu ce credeți voi, dar eu cred că ne-ar fi tare bine.
Un om pe care îl admir mi-a spus la un moment dat faptul că pentru a ne fi mai bine, nu toată lumea trebuie să facă politică sau antreprenoriat sau sport sau management sau multe alte lucruri. Nu. Fiecare dintre noi ar trebui să încerce să fie cel mai bun pe bucățica lui, iar împreună să trăim cel mai bine.
Poate că fac unele lucruri bine, iar pe altele mai puțin bine. Un lucru e cert, întotdeauna o să încerc să fac din lume un loc mai bun.
Și ce să vezi?! Și tu poți face asta! Fie că ești pe/în stradă, la birou, la plajă, în parc, la meci, acasă sau la sediu, poți face din lume un loc mai bun. Și să nu faci asta singur, ia-i și pe oamenii din jurul tău.
Împreună putem să fim generația care construiește, generația care ”Sărbătorește împreună!”.
De ce? Pentru că România suntem noi!
România suntem noi! August 2018. 3 luni și câteva zile până la 1 decembrie 2018, ceea ce ar trebui să marcheze o mare sărbătoare pentru fiecare dintre noi. Probabil toți am văzut cel puțin de câteva ori sigla Centenarului, însă câți dintre noi știm sau ne-am gândit la ce anume scrie sub ea?! Sărbătorim …
Ultima dată când am făcut ceva pentru prima dată.
Chiar dacă nu sunt cel mai bătrân om de pe planeta asta, pot să mă mândresc cu faptul că am făcut multe chestii la viața mea. Pe bune!
Pentru a înțelege mai bine de unde și până unde am primit invitația de a face ceva nou pentru prima oară în viața mea, trebuie să știți că în ultimele luni am avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai BRD, pe care ne dorim să-i avem ca parteneri la Festivalul UniFEST. Cu siguranță ați auzit și voi de festivalul studenților din România, cel mai mare și mai tare pe domeniul lui.
Bun. Era vineri după amiază când îmi sună telefonul. La capătul celălalt al firului, o doamnă foarte drăguță de la banca mai sus amintită. În gândul meu, sigur trebuie să fie un răspuns în legătură cu parteneriatul de care vă spuneam. Când colo, ce să vezi?!
”- Alin, ne face o mare plăcere să te invităm la BRD Business Open, turneu de tenis adresat partenerilor noștri, managerii unor companii de top din țara noastră și reprezentanți ai unor instituții.”
Ambițios din fire, zic ”DA”, fără a avea nici cea mai mică ezitare! Mai întreb două-trei chestii, urmând ca restul informațiilor să le aflu dintr-un mail primit ulterior.
Închid telefonul și mă întreb ”TENIS?!”. Da, Grig! Tocmai ai acceptat o invitație la un turneu de tenis fără a te gândi că ultima oară când ai ținut o rachetă în mână (nu paletă, m-a învățat Diana!) a fost acum minim 4-5 ani, când ai și cumpărat-o. Ca să nu mai zic de faptul că la activ, adică în toată viața mea, aveam câteva schimburi de mingi și cred că maxim două ore pe un teren.
Mă obișnuiesc cu ideea, mă autoîmbărbătez puțin și încep să îmi caut partener deoarece era un turneu de dublu. Imediat îmi pică fisa și îmi dau seama că printre prietenii mei există Diana, o super fată, în ale cărei story-uri mereu vedeam rachete, mingi etc. În general toate la 7-8 dimineața. Clar e bine să o sun! Zis și făcut! Vorbesc cu ea, îi explic situația, urmând să îmi dea un răspuns după ce își verifică programul. Mare noroc pe capul meu, Diana it’s in! Aveam la dispoziție câteva zile pentru a face măcar două-trei antrenamente, dar ce să vedeți, cuprins de febra activităților și drumurile la USRSummerCamp, vine ziua meciului. Fără a lua contact cu mingea de tenis.
Vineri, ora 15:00. Mă duc la Arenele BNR, acolo unde în paralel, avea loc BRD Bucharest Open și mă îndrept spre check point. Văzând cât de ”echipați corespunzător” sunt oamenii din jurul meu, aproape că îmi vine să plâng. Eu ca eu, dar cum să fac de râs USR-ul?! Are loc tragerea la sorți, văd că avem primul meci la 17:00 și încerc să dau de Diana care refuza să își facă apariția. 15:30, 16:00, 16:45… nimic! Mă duc pe terenul 8, fac cunoștință cu adversarii, o echipă mixtă, tare de treabă, reprezentanți ai MApN. Oamenii dau drumul la încălzire, eu cu telefonul în mână.
După cum ”au titrat ziarele” după eveniment, în sfârșit apare și Diana. Ca o floare, în adevăratul sens al cuvântului.
Intrăm direct în pâine, iar primul set îl pierdem la 0. Nasol moment.
Cu încurajările Dianei, aflu cum trebuie să batem palma, unde trebuie să stau în teren, cum să servesc și mai important, aflu ce e ”momentum”, adică pur și simplu cum să le ”furăm terenul de sub picioare”. Odată ce am avut momentum-ul de partea noastră, mingile date de mine prin grădinile de lângă s-au rărit și ușor-ușor urc pe val. Punct cu punct! Asta am făcut până meciul s-a terminat. Victoria în tie-break a fost a noastră!
Poate că vi se pare pueril, dar chiar a fost suuuuper tare și am trăit la maxim fiecare minge. Ca să nu vă mai spun de fericirea victoriei!
O astfel de reușită clar trebuia marcată cumva, așa că pe fugă, cu 30 de minute înainte să închidă la Decathlon, ca un adevărat tenismen ce sunt, mi-am cumpărat și eu echipament. Ca a doua zi să speriem adversarii din optimi, am gândit un cadou și pentru Diana. L-am personalizat și am mers încântat acasă. Somn!
M-am trezit la 5, iar convins fiind că nu mă mai ia somnul am oprit toate alarmele posibile și imposibile. Bineînțeles, m-a trezit din somn apelul Dianei cu 15 minute înainte să înceapă meciul. Ca un Speedy Gonzales al vremurilor noastre, spre surprinderea mea, am ajuns la timp.
De data aceasta, nu a mai fost să fie, dar am rămas cu gustul victoriei din ziua precedentă.
Restul zilei și al weekendului am asistat la meciurile din turneul profesionist și mi-am propus să fac și eu asta mai des.
A fost un weekend incredibil, un weekend în care chiar m-am desprins și am uitat de grijile cotidiene, un weekend în care după multă vreme, am făcut ceva pentru prima dată.
Am jucat într-un turneu de tenis și chiar am reușit să mă autodepășesc. În plus, am apărut și în ziar, pentru că reușita noastră a înseamnat mai mult decât experiență, cunoștințe și performanță! A însemnat spirit de echipă și abilitatea de a coopera, lucruri demonstrate din plin de mine și Diana.
Dar tu, tu când ai făcut ultima dată ceva pentru prima dată?
Ultima dată când am făcut ceva pentru prima dată. Chiar dacă nu sunt cel mai bătrân om de pe planeta asta, pot să mă mândresc cu faptul că am făcut multe chestii la viața mea. Pe bune! Pentru a înțelege mai bine de unde și până unde am primit invitația de a face ceva nou pentru prima oară în viața …
