Această fotografie nu este despre un părinte care își sărută fiica, această fotografie întruchipează România mândră de copiii ei. O Românie care a suferit și suferă mult. O Românie care e măcinată din interior. O Românie care a obosit să găzduiască atâția oameni care își văd doar interesul personal. Cu toate astea, ea ține capul sus, privește spre viitor și ne oferă din când în când doza suficientă de speranță.
Acum că a mai trecut ceva timp, iar românii de ocazie și-au ascuns steagurile înapoi în dulap, putem să vorbim despre Simo și victoria fetelor. Victoria ca victoria, dar bucuria fetelor te face într-adevăr să simți o mândrie cum rar mai ai ocazia să trăiești în zilele noastre. Săritura Simonei Halep din tribună este echivalentă cu săritura unei națiuni întregi. O nație care și-a spus, DA, se poate. Sau cum îi place ei să spună, ”HAIDE!”.
O veche vorbă rapidistă spune că ”Suferim de o mie de ori pentru a ne bucura o dată, dar, Doamne, ce bucurie!”. E o vorbă care se potrivește perfect în contextul aceasta. Triști, dezamăgiți, aproape îngenunchiați de toate mizeriile care se întâmplă, ridicăm capul și ne spunem și noi: ”Haide!”.
Ca Simona mai sunt câțiva oameni în țara asta, iar noi pe ei trebuie să îi luăm ca reper, nu pe alții. Ei sunt cei mai buni ambasadori ai noștri, iar personal, o să muncesc zi și noapte pentru ai face pe oamenii din jurul meu să nu renunțe. E greu, dar când ne-a fost ușor?! E mult de muncă, dar cineva trebuie să o facă! Așa că haideți să punem din ce în ce mai mulți mâna la treabă și să lăsăm vorbăraia. Hai să construim!
Revenind la partea sportivă, nu știu dacă sunteți la curent, dar Halep e în finală la Doha. Îmi pare rău că nu a prins un Grand Slam după meciurile astea de FedCup, pentru că sunt sigur că s-ar fi oprit doar atunci când ridica deasupra capului trofeul.
Până una-alta, nu uitați, haideți, ”Hai, Simona!”, ”Hai, România!”.
Dacă nu ați văzut BUCURIA, vă las aici linkul: https://youtu.be/lqhYWcHJTmE
Această fotografie nu este despre un părinte care își sărută fiica, această fotografie întruchipează România mândră de copiii ei. O Românie care a suferit și suferă mult. O Românie care e măcinată din interior. O Românie care a obosit să găzduiască atâția oameni care își văd doar interesul personal. Cu toate astea, ea ține capul sus, privește spre viitor și …
Hai să schimbăm lumea în mai bine! Zilnic, fiecare dintre noi!
La revedere, 2018! Hai să te vedem, 2019!
Deja a devenit o obișnuință ca în ultima zi a anului să fac o retrospectivă asupra vieții mele pe parcursul celor 365 de zile. Acum doi ani, de Crăciun am primit o carte ”Cel mai bun an e cel ce o să vină”, așa mi-am propus de atunci să fie următorul și așa am făcut.
2018 a fost un an bun, un an cu de toate. Gânduri, trăiri, emoții. Mai vesele, mai triste, toate le găsiți mai jos, scrise din suflet.
Ianuarie:
Pe lângă drumul către casă, ca aproape în fiecare din ultimii 4-5 ani, ca și activitate, noul an a debutat cu Gala prietenilor de la LSRS – Liga Studenților Români din Străinătate.
A urmat un bine meritat drum către Căprioru, acolo unde am sărbătorit-o pe doamna Grig, dar am și participat la activitățile tradiționale de Bobotează. Tot în ianuarie a fost sărbătorit și Mr. Grig.
Nu puteam sta foarte mult pe tușă, așa că ne-am reunit la București, acolo unde am avut prima ședință a Consiliului Director USR. Puși pe fapte mari și entuziaști, am avut parte de două zile pline, acolo unde am conturat lucrurile pe care ne-am propus să le punem aplicare cu sfințenie. Anul acesta a fost despre Centenar și despre pregătirile pentru Preluarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Nu am putut noi să organizăm Summitul de la Sibiu, dar per total cel puțin câteva mii de studenți sunt mai bine informați asupra ceea ce înseamnă instituțiile europene, dar și valorile și principiile care stau la baza democrației europene.
Sfârșitul lunii m-a găsit atât în sesiune cât și în stradă. Dacă în sesiune știm cu toții cam ce se întâmplă, în stradă am fost ”Toți pentru justiție”.
Pe 24 am încins o horă studențească la Universitate și aproape că așa ne-am făcut trecerea în luna Februarie.
Februarie:
Ca parte activă a Grupului Național de Lucru, am început dezbaterile în țară privind Dialogul Structurat cu Tinerii. Ne-a prins tare bine, atât nouă cât și tinerilor din întreaga Românie, care altfel și-au făcut cunoscute ideile și problemele cu care aceștia se confruntă în viața cotidiana.
Tot la începutul lunii am dat o fugă și la Brașov, acolo unde a avut loc o nouă reuniune a Consiliului Național al Rectorilor.
Lansarea Future Makers. Așa se numește proiectul cu care suntem în asentiment, noi cei care credem în faptul că Generația noastră construiește!
24 februarie și un altfel de Dragobete. Unul în care eram la Sovata și lucram la elaborarea Raportului de Țară privind Dialogul Structurat cu TINErii.
Finalul lunii ne-a prins într-o cameră de cămin sărbătorind victoria Bosquetarilor. Doamne, ce seară! De mult nu m-ai simțisem așa o unitate, urmată de o așa bucurie. We did it!
Martie:
Mărțișoare USR-iste, o sesiune de perfecționare a studenților evaluatori ARACIS, prima ședință cu noii voluntari USR și luna martie a început!
Tot la începutul lunii am mai avut un nou experiment. Balul Balurilor s-a numit. Am reușit să le oferim studenților ”Distracție gratis, nu degeaba” în Berăria H, acolo unde Grasul XXL a fost pe modul Turbofin.
Prima oară la un concert marca WebRoll. Bănică e Bănică, dar brother Rolly o să ajungă și mai mare!
Tot la începutul lunii am fost și la Covasna, acolo unde împreună cu ai mei colegi din Consiliul Director și Structura Executivă am făcut planul de bătaie pentru Congresul Studenților din România 2018.
Am fost pentru prima oară la o Adunare Generală a Elevilor Bucureșteni pentru a prezenta Academia de Training pentru Elevi și am rămas plăcut impresionat. Ulterior am fost impresionat și într-un alt mod, dar nu de ei, ci de niște oameni care cred că ei sunt singuri pe Pământul ăsta. Cei mai buni, cei mai reprezentativi, cei mai frumoși. Exclusivi frate, ce să mai.
Tot în luna aceasta în cadrul ”România la Centenar” am avut onoarea și plăcerea de a schimba câteva cuvinte cu Președintele Iohannis despre tema din acest an a Congresului: ”Educație 10.0 – Construim viitorul!”.
Nu știu câți dintre voi știu, dar pe 21 martie e Ziua Mondiala a Sindromului Down. Alături de Asociația DownPlus, CCSS Tei, FRF și alți parteneri implicați, am avut parte de unul din cele mai emoționante proiecte la care am pus umărul vreodată. Dacă voiai să vezi un proiect de impact pentru grupul țintă, acolo trebuia să ajungi.
Am participat la sesiunea de formare din cadrul ”Promotori pentru democrație europeană”, proiect unde am cunoscut niște oameni suuuper faini, oameni care zilnic fac din lume un loc mai bun.
Sfârșitul lunii mă găsea la volan spre Iași, acolo unde împreună cu cu sister Urzi am ținut două ateliere #FutureMakers.
Aprilie:
În aprilie primul eveniment notabil a fost reprezentat de repartiția locurilor bugetate realizată de Ministerul Educației Naționale. Discuții, dezbateri, poziții publice, soluții propuse.
Pe la jumătatea lunii am plecat spre Sofia, acolo unde am reprezentat federația și țara noastră la European Youth Conference. Acolo am făcut parte din grupul de lucru ”Angajabilitatea tinerilor”, am discutat despre toate rapoartele de țară rezultate din urma consultărilor privind Dialogul Structurat și am ajutat la conturarea unei noi strategii a Uniunii Europene în domeniul Tineretului. De asemenea, a fost interesant faptul că am putut să văd de la firul ierbii ce înseamnă deținerea președinției Consiliului Uniunii Europene.
Multe nopți nedormite, consultări și conferințe regionale pentru Congres, Academia de Training pentru Elevi în plină desfășurare.
Tot în aprilie am manageriat și condus echipa căpriorilor în câștigarea campionatului de dincolo de pod.
La sfârșitul lunii eram la Târgu Jiu la un nou atelier marca #FutureMakers.
Mai:
Unu mai frumos ca altul în Teambuildingul de la Costinești. 3 zile super faine, cultură organizațională, comunicare și o gașcă de oameni pregătiți de fapte mari.
Ziua Europei, Recepția oferită de Președintele României, Start CSR 2018!
Timp de 4 zile, liderii studenților din întreaga țară au venit la Congresul Studenților din România pentru a dezbate cele mai de actualitate probleme cu care se confruntă studenții și societatea civilă în general. Pe 12 mai, la Palatul Parlamentului, le-am făcut cunoscute și am trasat 19 rezoluții.
Tot în mai am luat parte la redactarea ”Declarației pentru România”, un proiect inedit, organizat de AmCham.
Participarea la un nou Consiliu Național al Rectorilor, la Oradea, a reprezentat finalul lunii mai.
Iunie:
În luna iunie am participat la muuuulte festivități de absolvire, pentru mulți oameni dragi.
Tot la începutul lunii am participat la ”Dialogul cu cetățenii” al Comisarului European responsabil pentru educație, cultură, tineret și sport, domnul Tibor Navracsis.
Luna iunie a fost și luna în care alături de mine, în rândul bătrâneilor ASG-iști a trecut și Simion, proaspăt președinte ASUB. Roger și echipa lui au preluat frâiele și muncesc neîncetat la reprezentarea intereselor și drepturilor studenților geografi, dar și la dezvoltarea personală și profesională a acestora.
Pe la jumătatea lunii am avut onoarea să îl cunosc și pe Președintele Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, Domnul Miroslav Lajcak.
Stroe m-a abonat la cultură, la un spectacol grandios la Ateneul Român.
Sfârșitul lunii, pe o ploaie torențială am plecat în prima ediție a proiectului Weekenders.
Iulie:
Pentru al doilea an consecutiv începtul lunii l-am petrecut la Chișinău, la Târgul Universităților din România, proiect organizat de prietenii de la FAB.
26 de ani petrecuți alăuri de oameni care nu stau deoparte și de la care sub o formă sau alta, învăț zilnic câte ceva.
Tot în luna iulie am ”lansat” și site-ul www.alingrigore.ro. Nu am apucat să scriu prea multe, dar de la anul (adică de mâine), îmi propun să fac mai des asta.
De la jumătatea lunii iulie și până la sfârșitul lunii august cuvântul magic e SummerCamp. Cel mai distractiv proiect al Uniunii, care pe 17 iulie a împlinit 17 ani. De 10 ani le oferim studenților veniți la Costinești amintiri de neuitat!
August:
SummerCamp, SummerCamp, SummerCamp. Cam despre asta e luna august!
Pe lângă asta, la sfârșitul lunii am plecat alături de #Frendși să cucerim lumea. V-am promis că ne întoarcem curând. Și am făcut-o!
Tot la finalul lunii, am împlinit doi ani de Președinție USR-istă.
Septembrie:
Pe 1 septembrie eram deja la Pârâul Rece, acolo unde am organizat cu succes încă o ediție a Volunturism WorkCamp. Tot pe 1 am ajuns și la nunta. Asta înseamnă să fii eficient!
Am tras o fugă până la Teleorman. 2019 o să fie despre Rebuilding România!
Pe 13 septembrie mi s-a mărit familia de la București. Pe lume a apărut Sara, pe care #uncleGrig o iubește suuuuper mult!
Imediat după, am plecat la Cluj, la unul din cele mai de succes proiect pe angajabilitate. Este vorba bineînțeles de Academia RATIO. Tot la Cluj frends-ul Covaliu m-a motivat să îmi promit că în 2019 trec și eu în rândul antreprenorilor.
Pentru a mă deconecta puțin, ne-am trezit la 4 și am plecat cu Piștanu să cucerim Vârful Turnul Pietrei Craiului. Un vârf pe care sunt sigur că nu îl urci de multe ori în viață.
Finalul lunii ne-a găsit tot ca începutul ei, la Pârâul Rece. De data aceasta a fost despre InTrain – Întâlnirea națională a trainerilor.
Octombrie:
Deschiderea celui de-al 8-lea meu an universitar. Doamne ajută!
Imediat după am început pregătirile pentru cel mai mare festival studențesc din România, Festivalul UniFEST.
Am fost și la Harghita, la Întâlnirea Națională a Rețelei de Comunicatori ai Dialogului Structurat – tineREȚEA.
În octombrie s-au întâmplat și niște evenimente pe care nu mă gândeam că o să le mai trăiesc în România anului 2018. Respectând principiile ”noaptea ca hoții” și ”pentru că putem”, am aflat de la televizor că am fost maziliți din Consiliul Economic și Social al României. Nici până astăzi, 31 decembrie, nu am primit vreo notificare sau vreo motivare realistă a deciziei. Noi rămânem stejari!
Luna octombrie a fost și despre ”Kilometru cu kilometru!”. Am dat gata primii mei 10k la un maraton profesionist.
Am organizat un nou teambuilding marca USR, la invitația Coaliției pentru Dezvoltarea României am luat parte la lansarea unui studiu în care se estimează că peste 3,5 milioane de români trăiesc în străinătate și că numărul tinerilor români care studiază în afara țării a crescut cu peste 50% în ultimii ani. Doar o treime din aceștia intenționează să se întoarcă.
Sfârșitul lunii m-a găsit la prezentarea rezultatelor proiectului ”Promotori pentru democrație europeană”, dar și la ultima ședință de pregătire a Festivalului UniFEST.
Noiembrie:
Dacă prima parte a lunii a fost în integralitate despre UniFEST, Festivalul Studenților din România, a doua parte a fost despre organizarea Consiliului Național al Tinerilor.
Când zici UniFEST, cuvintele sunt de prisos, dar vă atașez câteva fotografii de la ediția de anul acesta.
Tot în noiembrie, proiectul nostru SummerCamp by USR, a fost declarat de Ministerul Tineretului și Sportului ca fiind cel mai bun proiect la categoria SPORT.
Decembrie:
În mod normal se spune că luna Decembrie ar trebui să fie una liniștită, pentru mine clar nu a fost așa.
Am decis să sărbătorim Centenarul împreună, într-un mod inedit. ”România, capitala lumii!”, a fost proiectul prin care ne-am prezentat viziunea asupra următorilor 100 de ani. La Palatul Parlamentului, într-o sală plină ochi, cu prieteni și tineri de toate vârstele, ne-am asumat ca împreună să contribuim la transformarea viziunii noastre comune în realitate. De asemenea, ne-am luat angajamentul să construim viitorul nostru, al copiilor noștri și al țării în care trăim, România.
Pe 1 decembrie am devenit și Președintele Forumului Tinerilor din România. Vă pregătim multe proiecte frumoase și de impact, așa că fiți pe fază, Construim viitorul!
Tot în decembrie am participat la lansarea rezultatelor proietului Președintelui ”România Educată”, dar și la trasarea concluziilor participanților de la Forumul pentru Drepturile Tinerilor.
Vă spuneam că luna decembrie a fost o lună aglomerată, dar și una specială. A fost luna în care după aproape doi ani și jumătate am predat cârma Uniunii Studenților din România. E pe mâin bune, la Uzun, fratele stejar.
O altă surpriză plăcută a fost reprezentată de primirea Premiului de Excelență din partea Institutului European din România pentru promovarea spiritului și a valorilor europene.
Înainte de Crăciun ne-am întâlnit cu Delegații de tineret ai României la Uniunea Europeană și cu mulți alți oameni faini.
Am plecat acasă, am plecat cu familia la Bruxelles, m-am întors la București și am plecat la Rucăr. Acum sunt în fața unui șemineu și vă scriu cam cum a fost pentru mine anul 2018.
Cu bune și cu rele, am continuat să merg înainte! Mai motivat și cu o putere de muncă și mai mare!
2019, să fii cel mai bun de până acum!
Hai să schimbăm lumea în mai bine! Zilnic, fiecare dintre noi! La revedere, 2018! Hai să te vedem, 2019! Deja a devenit o obișnuință ca în ultima zi a anului să fac o retrospectivă asupra vieții mele pe parcursul celor 365 de zile. Acum doi ani, de Crăciun am primit o carte ”Cel mai bun an e cel ce …
August 2018. 3 luni și câteva zile până la 1 decembrie 2018, ceea ce ar trebui să marcheze o mare sărbătoare pentru fiecare dintre noi. Probabil toți am văzut cel puțin de câteva ori sigla Centenarului, însă câți dintre noi știm sau ne-am gândit la ce anume scrie sub ea?! Sărbătorim împreună!
Hmm, oare să fie vorba de mine cu tine? De mine cu familia mea, cu prietenii mei? Nu cred.
Această sărbătoare ar trebui să fie despre toți cei 20.121.641 de români, dar nu priviți individual, ci ca un tot unitar. Cam atâția eram în 2011 la ultimul recensământ. Astăzi, poate nu mai suntem atât. Statisticile ne spun clar că din ce în ce mai mulți dintre noi au plecat. Chiar vorbeam zilele trecute cu o prietenă și ne spuneam că aproape fiecare român are cel puțin o rudă sau o persoană apropiată care a fost plecată pentru un timp în afara granițelor.
Revenind la ”sărbătorim împreună”, vă spun sincer că mă doare să văd că în realitatea nu prea facem asta. Poate că sărbătorim, dar fiecare pe unde apucă, cum poate și cu cine poate.
Trăim niște zile tare ciudate. Personal, de multe ori nu prea știu încotro să o mai apuc și ce să fac prima dată. Sunt atât de multe lucruri de făcut! Și cu toate astea suntem divizați. E bine să fim diferiți, să avem opinii diferite, să privim lucrurile din alte unghiuri etc., dar nu despre asta vreau să vorbesc.
În ultimul an sunt destul de la curent cu ceea ce se întâmplă prin țara noastră (sau cel puțin mie așa îmi place să cred) și nu pot să nu observ o masă de oameni care așteaptă o minune. De multe ori și eu fac asta, dar o numesc speranță. Aștept speranța, am nevoie de ea! Vreau să vină cineva și să rezolve toate problemele pe care eu și frații mei din toate colțurile țării le avem. Cineva trebuie să facă asta, nu?
Și în felul ăsta, cred că aș putea să mai scriu minim o pagină de categorii sociale care ar putea să reprezinte MINUNEA. Poate că unii dintre ei chiar ar putea să facă ceva. Sau poate că toți. Nu?
O să mă opresc la TOȚI. Toți am putea să facem ceva pentru a ne fi mai bine, pentru că fiecare dintre noi într-un moment sau altul al vieții sale poate să reprezinte SCHIMBAREA. De fapt, chiar în fiecare moment al vieții sale!
O vorbă mare spune ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”. Și chiar așa e!
Gândiți-vă cum ar fi dacă fiecare dintre noi ar fi ”altfel”. Dacă fiecare am încerca să avem grijă de cel puțin 2-3 oameni din jurul nostru. Dacă fiecare dintre noi am încerca să facem din lume un loc mai bun.
Nu știu ce credeți voi, dar eu cred că ne-ar fi tare bine.
Un om pe care îl admir mi-a spus la un moment dat faptul că pentru a ne fi mai bine, nu toată lumea trebuie să facă politică sau antreprenoriat sau sport sau management sau multe alte lucruri. Nu. Fiecare dintre noi ar trebui să încerce să fie cel mai bun pe bucățica lui, iar împreună să trăim cel mai bine.
Poate că fac unele lucruri bine, iar pe altele mai puțin bine. Un lucru e cert, întotdeauna o să încerc să fac din lume un loc mai bun.
Și ce să vezi?! Și tu poți face asta! Fie că ești pe/în stradă, la birou, la plajă, în parc, la meci, acasă sau la sediu, poți face din lume un loc mai bun. Și să nu faci asta singur, ia-i și pe oamenii din jurul tău.
Împreună putem să fim generația care construiește, generația care ”Sărbătorește împreună!”.
De ce? Pentru că România suntem noi!
România suntem noi! August 2018. 3 luni și câteva zile până la 1 decembrie 2018, ceea ce ar trebui să marcheze o mare sărbătoare pentru fiecare dintre noi. Probabil toți am văzut cel puțin de câteva ori sigla Centenarului, însă câți dintre noi știm sau ne-am gândit la ce anume scrie sub ea?! Sărbătorim …
Ultima dată când am făcut ceva pentru prima dată.
Chiar dacă nu sunt cel mai bătrân om de pe planeta asta, pot să mă mândresc cu faptul că am făcut multe chestii la viața mea. Pe bune!
Pentru a înțelege mai bine de unde și până unde am primit invitația de a face ceva nou pentru prima oară în viața mea, trebuie să știți că în ultimele luni am avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai BRD, pe care ne dorim să-i avem ca parteneri la Festivalul UniFEST. Cu siguranță ați auzit și voi de festivalul studenților din România, cel mai mare și mai tare pe domeniul lui.
Bun. Era vineri după amiază când îmi sună telefonul. La capătul celălalt al firului, o doamnă foarte drăguță de la banca mai sus amintită. În gândul meu, sigur trebuie să fie un răspuns în legătură cu parteneriatul de care vă spuneam. Când colo, ce să vezi?!
”- Alin, ne face o mare plăcere să te invităm la BRD Business Open, turneu de tenis adresat partenerilor noștri, managerii unor companii de top din țara noastră și reprezentanți ai unor instituții.”
Ambițios din fire, zic ”DA”, fără a avea nici cea mai mică ezitare! Mai întreb două-trei chestii, urmând ca restul informațiilor să le aflu dintr-un mail primit ulterior.
Închid telefonul și mă întreb ”TENIS?!”. Da, Grig! Tocmai ai acceptat o invitație la un turneu de tenis fără a te gândi că ultima oară când ai ținut o rachetă în mână (nu paletă, m-a învățat Diana!) a fost acum minim 4-5 ani, când ai și cumpărat-o. Ca să nu mai zic de faptul că la activ, adică în toată viața mea, aveam câteva schimburi de mingi și cred că maxim două ore pe un teren.
Mă obișnuiesc cu ideea, mă autoîmbărbătez puțin și încep să îmi caut partener deoarece era un turneu de dublu. Imediat îmi pică fisa și îmi dau seama că printre prietenii mei există Diana, o super fată, în ale cărei story-uri mereu vedeam rachete, mingi etc. În general toate la 7-8 dimineața. Clar e bine să o sun! Zis și făcut! Vorbesc cu ea, îi explic situația, urmând să îmi dea un răspuns după ce își verifică programul. Mare noroc pe capul meu, Diana it’s in! Aveam la dispoziție câteva zile pentru a face măcar două-trei antrenamente, dar ce să vedeți, cuprins de febra activităților și drumurile la USRSummerCamp, vine ziua meciului. Fără a lua contact cu mingea de tenis.
Vineri, ora 15:00. Mă duc la Arenele BNR, acolo unde în paralel, avea loc BRD Bucharest Open și mă îndrept spre check point. Văzând cât de ”echipați corespunzător” sunt oamenii din jurul meu, aproape că îmi vine să plâng. Eu ca eu, dar cum să fac de râs USR-ul?! Are loc tragerea la sorți, văd că avem primul meci la 17:00 și încerc să dau de Diana care refuza să își facă apariția. 15:30, 16:00, 16:45… nimic! Mă duc pe terenul 8, fac cunoștință cu adversarii, o echipă mixtă, tare de treabă, reprezentanți ai MApN. Oamenii dau drumul la încălzire, eu cu telefonul în mână.
După cum ”au titrat ziarele” după eveniment, în sfârșit apare și Diana. Ca o floare, în adevăratul sens al cuvântului.
Intrăm direct în pâine, iar primul set îl pierdem la 0. Nasol moment.
Cu încurajările Dianei, aflu cum trebuie să batem palma, unde trebuie să stau în teren, cum să servesc și mai important, aflu ce e ”momentum”, adică pur și simplu cum să le ”furăm terenul de sub picioare”. Odată ce am avut momentum-ul de partea noastră, mingile date de mine prin grădinile de lângă s-au rărit și ușor-ușor urc pe val. Punct cu punct! Asta am făcut până meciul s-a terminat. Victoria în tie-break a fost a noastră!
Poate că vi se pare pueril, dar chiar a fost suuuuper tare și am trăit la maxim fiecare minge. Ca să nu vă mai spun de fericirea victoriei!
O astfel de reușită clar trebuia marcată cumva, așa că pe fugă, cu 30 de minute înainte să închidă la Decathlon, ca un adevărat tenismen ce sunt, mi-am cumpărat și eu echipament. Ca a doua zi să speriem adversarii din optimi, am gândit un cadou și pentru Diana. L-am personalizat și am mers încântat acasă. Somn!
M-am trezit la 5, iar convins fiind că nu mă mai ia somnul am oprit toate alarmele posibile și imposibile. Bineînțeles, m-a trezit din somn apelul Dianei cu 15 minute înainte să înceapă meciul. Ca un Speedy Gonzales al vremurilor noastre, spre surprinderea mea, am ajuns la timp.
De data aceasta, nu a mai fost să fie, dar am rămas cu gustul victoriei din ziua precedentă.
Restul zilei și al weekendului am asistat la meciurile din turneul profesionist și mi-am propus să fac și eu asta mai des.
A fost un weekend incredibil, un weekend în care chiar m-am desprins și am uitat de grijile cotidiene, un weekend în care după multă vreme, am făcut ceva pentru prima dată.
Am jucat într-un turneu de tenis și chiar am reușit să mă autodepășesc. În plus, am apărut și în ziar, pentru că reușita noastră a înseamnat mai mult decât experiență, cunoștințe și performanță! A însemnat spirit de echipă și abilitatea de a coopera, lucruri demonstrate din plin de mine și Diana.
Dar tu, tu când ai făcut ultima dată ceva pentru prima dată?
Ultima dată când am făcut ceva pentru prima dată. Chiar dacă nu sunt cel mai bătrân om de pe planeta asta, pot să mă mândresc cu faptul că am făcut multe chestii la viața mea. Pe bune! Pentru a înțelege mai bine de unde și până unde am primit invitația de a face ceva nou pentru prima oară în viața …
Uniunea Studenților din România (USR) sau cum să faci din lume un loc mai bun.
Nu de azi, nu de ieri, de 17 ani, pe viață.
Au trecut nici mai mult, nici mai puțin de 17 ani de când USR a făcut primii pași în lumea reprezentării studențești și ai voluntariatului la cel mai înalt nivel.
17 ani în care USR-iștii au decis că pentru ei nu există opțiunea de a sta deoparte, 17 ani în care am scris istorie. Acestea nu ar fi fost posibile fără munca a mii și mii de studenți care cred că “Generația noastră construiește!”, fără acei oameni care dau mai departe ceea ce ei au primit de la marele USR. Învățăturile lui despre nu există nu se poate, despre ce înseamnă să ai familie peste tot, despre cum poți să plângi de nervi acum, iar în secunda doi să plângi de fericire și mândrie cum nu ai mai facut-o în viața ta, sunt cele mai mari pe care le poți primi în viața asta.
Sunt în USR de 7 ani, iar luna viitoare împlinesc 2 de când îi sunt “căpitan”. USR-ul primează în sufletul a mulți studenți, voluntari, alumni. De ce? Pentru că USR-ul este mai mare decât orice ambiție personală și pentru că binele comun trebuie să primeze. Există un scop mai mare decât cel personal, există acel ceva numit ”ÎMPREUNĂ”.
Vă mulțumesc, dragi USR-iști! Voi ați dus de-a lungul celor 17 ani povestea USR mai departe!
Îți mulțumesc, dragă Uniune! Tu ne-ai unit și ne-ai făcut să fim o mare familie!
La mulți ani, USR!
Din 2001, pe viață!
#USReștiTU 🇷🇴
#SemperFidelis ✌🏼
Uniunea Studenților din România (USR) sau cum să faci din lume un loc mai bun. Nu de azi, nu de ieri, de 17 ani, pe viață. Au trecut nici mai mult, nici mai puțin de 17 ani de când USR a făcut primii pași în lumea reprezentării studențești și ai voluntariatului la cel mai înalt nivel. 17 ani în care …
Salutare!
Eu sunt Alin, dar unii prieteni îmi spun Grigore.
Sunt un om obișnuit, născut și crescut la țară, într-un sat nu departe de Târgoviște. Sunt tare mândru de acest lucru. Acasă, adică la Căprioru, Județul Dâmbovița, am învățat să merg, să mă joc, să citesc, să construiesc un coteț. Da, e greu de crezut, dar chiar am făcut unul în tinerețe. 😊
Tot acolo am învățat să fiu om bun, să respect și să am coloană vertebrală.
De-a lungul vieții am reușit să trec prin multe, unele mai bune, altele mai puțin bune. Ce pot să spun acum? Sunt un om tare norocos. Am doi părinți care mă iubesc și care mă susțin necondiționat de 26 de ani, cu toate că le-ar plăcea să ”mai las asociațiile alea”, am o soră minunată de care cu siguranță o să auziți pentru că o să fie un mare om al legii și pe deasupra mai am și o mână de prieteni care mi-au devenit în câțiva ani frați și surori. Mare familie! Și da, dacă nu m-aș fi născut român, aș fi fugit în România.
Pe scurt, revenind la parcursul meu, am făcut școala generală la Căprioru, iar ulterior am urmat cursurile Colegiului Național ”Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște. Trecerea de la generală la liceu, nu a fost una semnificativă. Făceam naveta, mâncam acasă, dormeam acasă, toate bune și frumoase.
Un prim hop pe care l-am sărit a fost când am venit la București. Cum s-ar zice pe românește, m-am trezit pe barba mea. Admitere, căldură, familia cu emoții la ușă, toate au trecut. La câteva săptămâni, ca un tânăr viitor geograf, caută căminul Panduri de unde nu-i. L-am găsit, m-am cazat, peste 4 colegi am dat. Revenind la ce spuneam mai devreme, mare norocos sunt! Colegii mi-au devenit în scurt timp prieteni și chiar m-au învățat să supraviețuiesc pe bune. În anul ăla cred că am făcut cele mai multe lucruri din viața mea ”pentru prima oară”.
Facultatea de Geografie din cadrul Universității din București mă ”găzduiește” de 7 ani. Geografia Turismului, Managementul Resurselor și Activităților Turistice, iar în prezent Școala Doctorală ”Simion Mehedinți”.
7 de facultate, 4 de liceu, 8 de generală, 19 ani în total. Fiecare cu poveștile și farmecul lor.
Un alt noroc de-al meu a fost că încă de la începutul anului I am descoperit magia, adică ce e voluntariatul. Nici nu auzisem de el până atunci, ce să mai vorbim de practicat. Aici intervin oamenii și ”entitățile” care m-au schimbat. În ordinea numerelor de pe tricou, în aplauzele dumneavoastră: A S G (Asociația Studenților Geografi), A S U B ( Asociația Studenților din Universitatea București), U S R (Uniunea Studenților din România). Acestora li se adaugă Clubul Român pentru Volunturism și Forumul Tinerilor din România, dar acolo abia acum începe povestea. Datorită lor sunt omul care astăzi stă în fața voastră, omul care acum câteva rânduri v-a scris, ”Salutare! Eu sunt Alin”.
Încă nu vreau să îmi scriu autobiografia, așa că mă opresc aici. Dacă ați răsfoit puțin site-ul, cu siguranță v-ați dat seama că despre oamenii și lucrurile care m-au schimbat urmează să scriu mult și treptat. Fiecare la rubrica sa. Cine sunt ei? Cei care schimbă lumea în mai bine!
Eu? Student ambițios. Voluntar încăpățânat. Geograf visător!
Salutare! Eu sunt Alin, dar unii prieteni îmi spun Grigore. Sunt un om obișnuit, născut și crescut la țară, într-un sat nu departe de Târgoviște. Sunt tare mândru de acest lucru. Acasă, adică la Căprioru, Județul Dâmbovița, am învățat să merg, să mă joc, să citesc, să construiesc un coteț. Da, e greu de crezut, dar chiar am făcut unul …
Pagină în lucru
