Cele două proiecte (proiectul Legii bugetului de stat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat) au fost adoptate ieri de Guvern și cel mai probabil, pe repede înainte, în 2 zile îl dau gata și în Parlament.
Pe ce m-am focusat când l-am deschis:
Locuințe pentru tineri – în planul de guvernare, nu se mai vând gogoși, se vând covrigi. ”Schemă de sprijin pentru ocupare și mobilitate prin construcția de locuințe de serviciu. Stimuli pentru construcția și finalizarea a 100.000 de locuințe pentru tineri.”
Realitatea?
Sprijin pentru victimele traficului de persoane. Anul trecut a fost adoptată cu surle și trâmbițe ”Strategia Națională Împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2024–2028”, în care este scris foarte frumos că România și-a asumat îmbunătățirea protecției și asistenței acordate victimelor prin operaționalizarea unui mecanism guvernamental integrat de alocare a fondurilor necesare pentru protecția și asistența furnizată victimelor traficului de persoane.
Realitatea?
Pentru ambele situații prezentate pe scurt mai sus o să depunem cu Oana Țoiu amendamente. Propunem ca banii să fie luați din fondul de urgență al Guvernului, practic bani aflați la discreția și sub pixul premierului și să fie alocați acolo unde e cu adevărat nevoie de ei.
#pentruTINEri #pentruRomânia
Cele două proiecte (proiectul Legii bugetului de stat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat) au fost adoptate ieri de Guvern și cel mai probabil, pe repede înainte, în 2 zile îl dau gata și în Parlament. Pe ce m-am focusat când l-am deschis: Locuințe pentru tineri – în planul de guvernare, nu se mai vând gogoși, se vând …
Peste 60 de oameni, 39 de stakeholders, 7 ambasade, 1 singur eveniment: Conferința anuală „Prevenirea și Combaterea Traficului de Persoane – Prioritate Națională,” eveniment dedicat Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane (18 octombrie).
Și sunt tare mândru să fiu parte din asta, cu toate provocările apărute în ultimele 2 săptămâni. Cu Oana Țoiu, Loredana Urzică și cu oamenii inimoși din echipele noastre am reușit să aducem la aceeași masă actorii relevanți pentru a face planul de acțiune pentru următorii ani.
În ultimii ani 4 ani, mai multe inițiative legislative au fost adoptate de către Parlament, incluzând legea prin care sclavia, traficul de minori, proxenetismul și tortura devin infracțiuni imprescriptibile, legea care definește vârsta minimă la care un act sexual cu un minor poate fi considerat consimțit de acesta, precum și creșterea pedepselor dacă pornografia infantilă a fost săvârșită de o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor.
Traficul de persoane este una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului, care afectează milioane de oameni în întreaga lume. România nu este doar o țară sursă, ci și de tranzit și destinație pentru victimele traficului de persoane, exploatate sexual sau prin muncă, obligate să cerșească sau să comită infracțiuni.
Unul dintre cele mai utilizate moduri de recrutare este metoda „loverboy”, unde victimele, în special fete minore, sunt atrase prin relații romantice și apoi exploatate sexual. În 2022, 40% dintre victimele traficate sexual au fost recrutate astfel. A se vedea celebrul caz Tate.
Exploatarea sexuală afectează, în mod preponderent, femeile şi fetele, în timp ce exploatarea prin muncă afectează, în special, bărbaţii. În 2021, 88% dintre victimele traficului de persoane erau femei, iar mai mult de jumătate erau minore. De asemenea, a fost raportată o creştere semnificativă a cazurilor de pornografie infantilă şi exploatare pe internet, cu aproape 1000 de cazuri înregistrate în 2023.
În încheiere trebuie să vă mai spun că aseară Parlamentul a fost iluminat în albastru, un semn de solidaritate cu victimele traficului de persoane și un apel la acțiuni urgente și eficiente pentru protejarea acestora. Și trebuie să recunoaștem că ne-a ieșit mult mai bine decât în 2022.
#StopTraficulDePersoane #ZiuaEuropeanaAntitrafic
Peste 60 de oameni, 39 de stakeholders, 7 ambasade, 1 singur eveniment: Conferința anuală „Prevenirea și Combaterea Traficului de Persoane – Prioritate Națională,” eveniment dedicat Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane (18 octombrie). Și sunt tare mândru să fiu parte din asta, cu toate provocările apărute în ultimele 2 săptămâni. Cu Oana Țoiu, Loredana Urzică și cu oamenii …
Cu mașina prin Balcani (România – Serbia – Croația – Bosnia și Herțegovina – Muntenegru – Albania – Macedonia de Nord – Grecia – Bulgaria – România)
A 3-a ediție a EuroTripului, așa cum am denumit vacanța noastră anuală cu mașina prin Europa, a fost ca de fiecare dată MI-NU-NA-TĂ.
Anul acesta am ales să mergem prin Balcani, țări apropiate de România, dar ”underrated” (neapreciate la adevărata lor valoare).
Pentru cei care au ajuns aici și nu ne cunosc, trebuie spus că EuroTripul nostru nu este deloc programat cu mult timp înainte, nu avem un traseu precis, nu avem cazări luate, ci pur și simplu știm în mare cam pe unde am vrea să ajungem.
Mi-am propus să scriu aici, pe alingrigore.ro, pe unde am fost, dar mai ales cum am resimțit noi experiența, ce ni s-a părut cu adevărat interesat și nu în ultimul rând detalii logistice, pe care noi le căutăm de fiecare dată pe net, dar în multe situații nu le găsim (dacă se plătește vignetă sau taxă de drum, unde e mai bine să alimentezi, cât timp merită să aloci etc.).
Suntem convinși că stilul nostru de călătorit nu este unul care se potrivește pentru toată lumea, dar nouă ne place mult și în fiecare an, abia așteptăm următorul #EuroTrip.
Fără prea multe alte introduceri, să-i dăm bice. Am plecat din București vineri după amiază, ceea ce a determinat ca prima noapte de cazare să fie la Drobeta Turnu Severin. De altfel, ultima dată când am tranzitat cazanele Dunării pe malul sârbesc era noapte, așa că ne doream mult să le revedem și pe zi.
Serbia
Am trecut vama pe la Porțile de Fier, iar timpul de așteptare a fost de până în 10 minute.
În Serbia nu am zăbovit prea mult, ci doar am tranzitat-o, cu o singură oprire, la Novi Sad, pe care, de asemenea, ne doream de mult să îl vizităm.
Novi Sad are o populație de aproximativ 370.000 de locuitori, fiind al doilea cel mai mare oraș din Serbia după Belgrad. Este cunoscut în special pentru festivaluri, dar și pentru obiectivele turistice cum ar fi Fortăreața Petrovaradin, Catedrala Sfântul Gheorghe și Piața Libertății.
Orașul este situat pe malurile râului Dunărea și la poalele muntelui Fruška Gora.
În Serbia nu se plătește vignetă, ci doar taxe de autostradă în funcție de distanța parcursă. La intrarea pe autostradă primești un tichet, pe care îl poți achita fără probleme cu cardul la ieșire. Noi am avut: taxă de autostradă spre Novi Sad – 230 RSD (9,78 lei), Belgrad-Novi Sad – 310 RSD (13,19 lei), Novi Sad – granița cu Croația – 300 RSD (12,76 lei), adică un total de 36 lei.
În ceea ce privește combustibilul, motorina în cazul nostru, litrul costa aproximativ 200 de dinari (aproximativ 8,5 lei/l), motiv pentru care am ales să alimentăm în Croația cu 1,41 euro/l (aproximativ 7 lei/l). Ce mi s-a părut interesant e faptul că în Croația, costul combustibilului era același la toate benzinăriile, nu am apucat să cercetez, dar intuiesc că e reglementat cumva.
Un alt aspect interesant e că prețul pentru motorină premium era mai scump cu 44 de cenți (1,84 euro/litru) decât motorina normală, diferența fiind mult mai mare în comparație cu România.
Croația
În Croația am intrat dinspre Serbia, direct pe autostrada care ne-a condus până în capitală, la Zagreb. Am stat aproximativ 2 ore la vamă, dar ca orice român (adică cetățean a cărui țară nu face parte din Schengen, eram obișnuit). NB: am un prieten care a stat și 7 ore, dar știu și cazuri în care în 30 de minute a fost gata.
La fel ca și în Serbia, nu există vignetă, ci sunt doar taxe de autostradă.
Taxa de autostradă de la graniță și până în Zagreb a fost de 18,6 euro, destul de mult dacă mă întrebați pe mine, dar pentru timpul economisit, cred că merită.
În Zagreb am petrecut aproximativ o jumătate de zi, timp în care am reușit să vizităm principalele atracții turistice, cum ar fi Piața Ban Jelačić, Stone Gate, Catedrala Zagreb etc. Orașul este cunoscut pentru arhitectura sa habsburgică, combinând istoria medievală cu o atmosferă modernă, cu numeroase cafenele, restaurante și parcuri. Cu o populație de aproximativ 800.000 de locuitori în zona metropolitană, Zagreb este centrul economic și cultural al Croației.
Din Zagreb am plecat direct spre Parcul Național Plitvice, care efectiv ne-a lăsat fără cuvinte, fiind unul dintre cele mai frumoase obiective turistice naturale vizitate de noi vreodată.
Parcul este unul dintre cele mai faimoase și spectaculoase parcuri naționale din Europa, recunoscut pentru peisajele sale uimitoare de lacuri și cascade. A fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1979 și este unul dintre primele situri naturale din lume care a primit această distincție. Se întinde pe aproximativ 300 de kilometri pătrați și este compus din 16 lacuri interconectate, dispuse pe mai multe niveluri, alimentate de numeroase râuri și izvoare. Apa este incredibil de limpede și are nuanțe perfecte de turcoaz. Las aici câteva fotografii și video-uri, dar serios, trebuie să îl vizitați.
Din punct de vedere administrativ, intrarea în parc (în sezon) costă 40 de euro, dar merită fiecare bănuț.
Există mai multe trasee, noi am optat pentru H (6-8 ore), dar am făcut o parte și din traseul K2. Aceasta din urmă cuprinde un punct de belvdere, cu o imagine spectaculoasă asupra câtorva lacuri.
Parcul Național Plitvice este super bine pus la punct și are oferă multe oportunități turiștilor, precum hoteluri, restaurante, magazine de suveniruri, bancomate etc.
Noi am ales să luăm cazare chiar în Parcul Național. Am stat o noapte la hotelul Plitvice (direct de pe website-ul Parcului Național pentru că dacă alegeți să rezervați o noapte de cazare de pe Booking sau alte site-uri similare, veți beneficia doar de cazare și mic dejun eventual, nu și de biletele de acces în Parcul Național, dar și prețul plătit va fi doar pentru cazare pe aceste platforme), pentru care am plătit 205 euro (2 persoane, o cameră dublă). În prețul acesta au fost incluse și biletele de intrare în parc (40 de euro/persoană), dar și micul dejun. O chestie super tare mi s-a părut faptul că îți permiteau să vizitezi parcul și a doua zi. Practic, mergeai cu biletele la recepție și îți modificau valabilitatea.
Zic că e super tare pentru că pe noi chiar ne-ar fi bătut gândul să facem și a doua zi un alt traseu, dar marea ne aștepta … așa că am pornit din nou la drum.
Aș mai spune că din Zagreb la Parcul Național Plitvice și din Parc la Zadar, am ales să mergem pe drumul fără taxe, nu din rațiuni economice, ci pur și simplul timpul estimat era același. Mai mult decât atât, am avut parte de niște peisaje superbe, după cum se poate observa și poze.
Zadar este un oraș istoric și pitoresc situat pe coasta Adriatică a Croației. Printre principalele obiective turistice se numără Forumul Roman, Catedrala Sfânta Anastasia și Biserica Sfântul Donat. Orașul este renumit și pentru instalațiile artistice contemporane, cum ar fi Orga Mării și Salutul Soarelui, care atrag numeroși turiști.
În Zadar, am petrecut aproximativ o jumătate de zi, timp în care doar am vizitat, nu am fost la plajă. De aici am pornit pe autostradă spre Split, unde am ajuns în aproximativ 1h30 min. Taxa de autostradă a fost de 8,1 euro.
Split este al doilea cel mai mare oraș din Croația și este renumit pentru Palatul lui Dioclețian, o impresionantă fortăreață romană construită în secolul al IV-lea, care este acum inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO și formează nucleul vechi al orașului.
Alte atracții notabile includ Catedrala Sfântul Domnius, Templul lui Jupiter și Piața Peristil. Split combină istoria sa antică cu o atmosferă modernă. Aici am stat la Plaja Žnjan City, care avea pietre destul de mari, chiar vă recomand să vă luați încălțări pentru apă.
A doua zi, după ce am vizitat fortăreața, am ales să mergem la Bacvice Beach. Aici nu erau pietre, dar plaja era formată mai mult din pământ decât din nisip.
Per total, la modul cel mai sincer plajele de aici nu ne-au dat pe spate, dar orașul merită vizitat pentru valoarea sa culturală.
Dubrovnik, cunoscut drept „Perla Adriaticii,” a fost ultimul oraș vizitat de noi în Croația.
PS: de la Split am plecat spre Sarajevo (Bosnia și Herțegovina) și ulterior am revenit la Dubrovnik.
Este un oraș foarte frumos, renumit pentru centrul său vechi care este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Dubrovnik impresionează prin zidurile sale medievale bine conservate, care înconjoară străzi pietruite, clădiri gotice, renascentiste și baroce. Printre principalele atracții se numără Biserica Sfântul Vlaho, Palatul Rectorului, Catedrala Dubrovnik și strada Stradun, artera principală a orașului vechi. De asemenea, Fortăreața Lovrijenac și insula Lokrum sunt destinații populare.
Dubrovnik a fost una dintre principalele locații de filmare pentru serialul de succes „Game of Thrones”. În serial, orașul a reprezentat King’s Landing (Debarcaderul Regelui), capitala celor Șapte Regate din Westeros. Zidurile, fortărețele și străzile vechi ale Dubrovnikului au fost fundalul pentru multe scene din serial, contribuind astfel la vizibilitatea internațională a orașului. O altă informație interesantă este că Dubrovnik este cea mai aglomerată destinație turistică din Europa, dacă ne raportăm la numărul de turiști per populația locală.
Cele mai aglomerate 5 locuri de vacanță din Europa sunt:
Topul a fost realizat de platforma Holidu, iar AICI ai articolul întreg.
Bosnia și Herțegovina
În Bosnia și Herțegovina, mai exact în capitala Sarajevo, am ajuns dinspre Split.
Drumul a fost foarte bun, chiar dacă am mers pe autostradă doar aproximativ 30 de km (la intrarea în capitală), pentru care am plătit 3,5 dinari (echivalentul a 9 lei) . La fel ca și în precedentele țări, nu se plătește vignetă, există doar taxe de autostradă.
Trebuie să vă mărturisesc faptul că din punctul meu de vedere Bosnia și Herțegovina este cea mai underrated țară din Balcani (neapreciată la adevărata ei valoare).
Drumul parcurs de noi a fost unul spectaculos, cu numeroase lacuri și munți.
Sarajevo, capitala Bosniei și Herțegovinei, este un oraș cu o istorie complexă și un amestec incredibil de culturi și religii, fiind numit „Ierusalimul Europei” datorită coexistenței între musulmani, creștini și evrei. Orașul este cunoscut pentru diversitatea sa culturală, arhitectura care combină elemente otomane și austro-ungare, precum și pentru rolul său semnificativ în istoria mondială.
Unul dintre cele mai faimoase evenimente asociate cu Sarajevo este asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand în 1914, un eveniment care a declanșat Primul Război Mondial. De asemenea, orașul a fost gazda Jocurilor Olimpice de iarnă din 1984.
Printre atracțiile principale din Sarajevo se numără Bascarsija (vechiul bazar otoman), Moscheea Gazi Husrev-beg, Catedrala Ortodoxă Sârbă, Catedrala Catolică, Sinagoga Veche și Podul Latin, unde a avut loc asasinatul istoric.
Tunelul Speranței (în bosniacă, „Tunel spasa”) este un monument istoric important din Sarajevo, construit în timpul asediului orașului în perioada Războiului Bosniac (1992-1995). Tunelul a fost săpat sub pista aeroportului din Sarajevo și a fost finalizat în 1993.
Acest tunel a avut o lungime de aproximativ 800 de metri și a fost construit de armata bosniacă și civili pentru a oferi un canal vital de aprovizionare cu alimente, medicamente, arme și alte necesități către orașul asediat, care era izolat de forțele sârbe bosniace. Tunelul a permis, de asemenea, evacuarea civililor și a fost esențial pentru menținerea rezistenței Sarajevo în fața unui asediu care a durat aproape patru ani.
O secțiune a Tunelului Speranței (125 metri) a fost transformată într-un muzeu dedicat războiului și asediului din Sarajevo. Puteți explora o parte din tunel și puteți vedea artefacte din timpul asediului. Tunelul Speranței rămâne un simbol al rezistenței și al supraviețuirii, reflectând curajul și ingeniozitatea.
!! Atenție pentru intrarea în Muzeu și implicit în tunel se poate plăti doar cash, în moneda locală (10 dinari/persoană, 26 de lei). Noi am reușit să schimbăm 20 de dolari la un butic de lângă parcare. De asemenea, parcarea costă și ea 2 dinari (aproximativ 5 lei).
Tot în Sarajevo, vă recomandăm să vizitați și Muzeul Genocidului, care conform informațiilor ghidului, este cel mai vizitat obiectiv turistic din țară. Prețul biletului este de 18 dinari de persoană, echivalentul a 45 de lei.
În iulie 1995, forțele sârbe bosniace, sub comanda generalului Ratko Mladić, au cucerit orașul Srebrenica, care fusese declarat „zonă sigură” sub protecția Națiunilor Unite. În decurs de câteva zile, aproximativ 8.000 de bărbați și băieți musulmani bosniaci au fost separați de femei și copii, transportați în diferite locații și executați în masă. Corpurile victimelor au fost îngropate în gropi comune, iar multe dintre ele au fost dezgropate și reîngropate în alte locații pentru a ascunde crimele.
Din Sarajevo am plecat spre Mostar, un oraș pitoresc, situat în regiunea Herțegovina. Apropo de asta, Sarajevo se află în regiunea Bosnia.
Mostar este cunoscut în principal datorită Stari Most (Podul Vechi), cel mai emblematic obiectiv, un pod din piatră construit în secolul al XVI-lea de către otomani, care traversează râul Neretva. Podul este un simbol al reconcilierii și al legăturilor culturale dintre diferitele grupuri etnice din regiune. În timpul Războiului Bosniac, podul a fost distrus în 1993, dar a fost reconstruit și redeschis în 2004. Mostar este cunoscut și pentru clădirile otomane, casele tradiționale și moscheile din centrul vechi al orașului, care reflectă influențele orientale. Moscheea Koski Mehmed Pasha și Muzeul de la Casa Muslibegović sunt, de asemenea, obiective turistice importante.
Mostar este renumit și pentru tradiția săriturilor în apă de pe Stari Most, un eveniment spectaculos care atrage mulțimi de spectatori în fiecare vară. Un video care reflectă cel mai bine celebrele sărituri în apă poate fi vizualizat aici.
Tot în Mostar am servit un platou balcanic binemeritat, la un preț foarte bun, 41 dinari, adică 105 lei. Terasa este Aščinica Balkan II (Str. Mala Tepa 12). (PS: Deși pe internet este menționat că se poate plăti doar cash, noi am putut plăti cu cardul fără nicio problemă).
Trebinje este cel mai sudic oraș al țării și este apreciat pentru atmosfera liniștită și influențele mediteraneene, datorită apropierii sale față de Marea Adriatică.
Unul dintre principalele puncte de atracție din Trebinje este Râul Trebišnjica, unul dintre cele mai lungi râuri subterane din lume. De asemenea, Trebinje este un punct de plecare ideal pentru excursii în Croația și Muntenegru, datorită poziționării sale în apropierea acestor țări. În mare parte pentru asta l-am ales și noi, ca oraș de tranzit, cazarea de aici fiind cu mult mai ieftină față de cazarea din Dubrovnik, următorul oraș pe lista noastră.
Muntenegru
Muntenegru a fost destinația noastră după ce am vizitat Dubrovnik și am făcut o binemeritată baie chiar lângă cetate.
Nici în Muntenegru nu se plătește vignetă, iar în general toate prețurile sunt mai mici în comparație cu România (mâncare, combustibil, cazare etc.).
Prima oprire a fost în Kotor, un oraș istoric și pitoresc situat pe coasta Muntenegrului, la capătul golfului cu același nume. Golful Kotor este considerat ca fiind unul dintre cele mai frumoase golfuri din lume, iar orașul este renumit pentru centrul său vechi medieval, care este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Zidurile de apărare ale orașului se întind pe o lungime de aproximativ 4,5 kilometri și urcă pe versantul muntelui până la fortăreața San Giovanni. Urcarea pe ziduri este gratuită, dar dacă doriți să faceți o drumeție până la fortăreața care oferă priveliști spectaculoase asupra orașului și golfului biletul de acces este de 15 euro de persoană.
Partea bună este că există și o potecă folosită de numeroși turiști care te duce în același loc gratis. Ba mai mult decât atât, startul drumeției pe potecă este indicată chiar și pe Google Maps 😊.
Din Kotor am pornit spre capitala Podgorița pe un drum despre care citisem că este foarte periculos și că ar trebui evitat. Zis și făcut, direct pe drumul acela am luat-o 😊).
Într-adevăr a fost un drum periculos, lung, foarte dificil… ca să vă faceți o idee, un fel de Transfăgărășan și Transalpina unite. În principal zic că era periculos pentru că era foarte îngust, foarte greu reușeam să trec de mașinile de pe contrasens, iar pe alocuri zidul care despărțea drumul de prăpastie lipsea cu desăvărșire. Cu toate acestea, trebuie menționat că a fost și cel mai frumos drum pe care am condus vreodată. Drept urmare chiar îmi doresc să revin și să fac acest traseu și pe timpul zilei.
Podgorița este capitala și cel mai mare oraș din Muntenegru, dar în egală măsură este și cel mai puțin turistic oraș vizitat de noi în acest EuroTrip.
Printre principalele atracții din Podgorița se numără Biserica Învierii, Podul Milenium, Parcul Mareșalului Tito și Podgorica Stari Grad (Vechiul Oraș Podgorica). Chiar dacă Podgorița a fost puternic afectată de bombardamente în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Vechiul Oraș încă păstrează câteva clădiri tradiționale otomane și străzi înguste.
Albania
Din Podgorița am plecat direct spre Albania, care în scurta noastră vizită ni s-a părut un fel de România anilor 2000.
La fel ca și în țările precedente, nu se plătește vignetă, dar există pe autostradă din loc în loc puncte de trecere unde trebuie să plătești. Nu știu exact să vă spun costurile pentru că am ajuns într-un singur astfel de punct, iar când am întins cardul domnului de la ghișeu pentru a plăti, ne-a răspuns într-o engleză stâlcită FREE, FREE, a ridicat bariera și asta a fost. Nu îmi dau seama dacă am nimerit în vreo zi specială, dar cert este că nu am plătit.
Prima oprire a fost în Durrës, un oraș portuar situat pe coasta Adriaticii, fiind unul dintre cele mai vechi și mai importante orașe din țară. Fondat în anul 627 î.Hr. de coloniști greci din Corint și Corcyra (Corfu), Durrës are o istorie bogată.
Amfiteatrul Roman din Durrës, este o atracție turistică majoră și oferă o privire fascinantă asupra trecutului roman al orașului. Orașul are un bulevard larg și animat, care duce spre port, unde puteți găsi numeroase restaurante, cafenele și magazine.
Orașul este, de asemenea, o destinație populară pentru turiști datorită plajelor sale lungi și nisipoase, care se întind de-a lungul coastei.
Următorul oraș vizitat a fost Tirana, capitala și cel mai mare oraș al Albaniei.
Piața Skanderbeg (Sheshi Skënderbej) este situată chiar în inima orașului și este dominată de statuia ecvestră a lui Skanderbeg, eroul național al Albaniei. În jurul pieței se află câteva dintre cele mai importante clădiri ale orașului, inclusiv Muzeul Național de Istorie, Opera și Moscheea Et’hem Bey.
Skanderbeg a fost un important lider militar, recunoscut ca erou național în Albania și renumit pentru rezistența sa împotriva Imperiului Otoman în secolul al XV-lea. Născut în 1405 într-o familie nobilă albaneză, Gjergj Kastrioti a fost trimis ca ostatic la curtea otomană în tinerețe, unde a fost educat și instruit militar. A primit numele de Skanderbeg, derivat din „Iskender Bey”, care înseamnă „Prințul Alexandru”, o referință la Alexandru cel Mare. În 1443, Skanderbeg a reușit să evadeze din serviciul otoman și s-a întors în Albania, unde a ridicat stindardul revoltei împotriva dominației otomane. Timp de 25 de ani, el a condus o coaliție de principate albaneze într-o campanie de rezistență, reușind să respingă multiple încercări ale otomanilor de a cuceri Albania. Skanderbeg a fost recunoscut pentru abilitățile sale de comandant militar și pentru strategia sa de război de guerilă, care i-a permis să câștige numeroase bătălii împotriva forțelor otomane, mult mai numeroase.
Deși Skanderbeg nu a reușit să obțină independența deplină a Albaniei, luptele sale au întârziat expansiunea otomană în Europa de Sud-Est și i-au inspirat pe alți lideri europeni.
Statuile sale sunt ridicate în multe orașe din Albania și Kosovo, iar imaginea sa apare pe moneda națională și pe alte simboluri naționale.
Bunk’Art și Bunk’Art 2 sunt 2 muzee unice amenajate în foste buncăre construite în timpul regimului comunist al lui Enver Hoxha. Bunk’Art 1, situat la marginea orașului, oferă o incursiune în istoria recentă a Albaniei, inclusiv viața cotidiană sub comunism. Bunk’Art 2, situat mai central, se concentrează pe poliția secretă și represiunea politică.
Piramida din Tirana a fost construită în 1988 ca muzeu dedicat dictatorului Enver Hoxha, ulterior, această structură controversată a devenit un simbol al tranziției Albaniei post-comuniste.
După căderea regimului comunist și până în anii 2000, Piramida din Tirana a fost folosită ca sediu temporar pentru birourile NATO în Albania. După ce NATO și-a mutat birourile în alte locații, Piramida a continuat să fie folosită pentru diverse scopuri, dar a intrat treptat în declin, înainte de a fi planificată pentru renovare și reconversie într-un centru cultural și de tineret.
Macedonia de Nord
În Macedonia de Nord am fost și în decembrie 2023 și ne-a plăcut mult. Din păcate atunci am vizitat doar capitala Skopje, nu și Ohrid, iar acum s-a dovedit a fi ocazia perfectă să vedem frumusețile acestui oraș pitoresc, situat pe malul estic al Lacului Ohrid, unul dintre cele mai vechi și mai adânci lacuri din Europa.
Orașul și lacul sunt recunoscute pentru importanța lor culturală și naturală, fiind incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, atât pentru patrimoniul cultural, cât și pentru cel natural.
Printre principalele atracții din Ohrid se numără Biserica Sfântul Ioan de la Kaneo, care este situată pe o stâncă deasupra lacului, Cetatea lui Samuel, un fort impresionant, Biserica Sfânta Sofia, cunoscută pentru frescele sale bine conservate și arhitectura sa bizantină. Biserica a servit ca catedrală episcopală în perioada medievală și se spune că orașul ar fi avut cândva 365 de biserici, câte una pentru fiecare zi a anului.
Datând din perioada elenistică, Amfiteatrul Antic este singurul de acest fel din Macedonia de Nord care a supraviețuit până în zilele noastre. Este folosit în prezent pentru spectacole și evenimente culturale.
Străzile înguste și clădirile vechi (Orașul Vechi) din Ohrid cu multe case tradiționale, construcții din piatră și lemn, reflectă arhitectura specifică regiunii.
Grecia
O destinație care nu era în planul nostru estimativ, dar unde ne-am bucurat de 2 zile de odihnă. Știm cu toții că avem nevoie și de un concediu la concediu. 😊
Prima noapte am petrecut-o în Salonic (Thessaloniki), al doilea cel mai mare oraș din Grecia. Orașul a fost fondat în 315 î.Hr. de regele Cassandru al Macedoniei și numit după soția sa, Thessalonike, sora lui Alexandru cel Mare.
Turnul Alb (Lefkos Pyrgos) este considerat simbolul orașului. Acest turn circular, construit în secolul al XV-lea, este situat pe malul mării și a fost folosit inițial ca parte a fortificațiilor orașului, dar astăzi, Turnul Alb găzduiește un muzeu care prezintă istoria Salonic.
Nu am vizitat foarte multe obiective, ne-am rezumat la plimbări pe promenada de pe malul mării (Nea Paralia), dar vă recomandăm să dați un search pentru că orașul are multe obiective care merită vizitate.
Principalul motiv pentru care am ales să venim și în Grecia a fost pentru a merge la plajă, așa că Halkidiki (Chalkidiki) ne-a fost ”gazdă”. Halkidiki este o peninsulă spectaculoasă din nordul Greciei, situată la sud-est de orașul Salonic, cunoscută pentru peisajele sale naturale impresionante, plajele cu nisip fin și apele limpezi ale Mării Egee. Halkidiki este formată din trei brațe (peninsule distincte): Kassandra, Sithonia și Muntele Athos.
Noi am fost în Sithonia, peninsulă centrală, cunoscută pentru peisajele sale naturale sălbatice, plajele izolate și atmosfera relaxată. Satele tradiționale, cum ar fi Neos Marmaras și Nikiti, oferă o privire asupra vieții grecești autentice, în timp ce plaje precum Kavourotripes, Sarti și Vourvourou sunt apreciate pentru apele cristaline și peisajele pitorești.
Am ales să închiriem o șalupă, lucru pe care mi-l doream de când eram mic. Nu să închiriez o șalupă, ci să conduc una. 😊 Costul a fost de 120 de euro pentru 4 ore + 35 de euro benzina. Partea cea mai faină la o astfel de experiență e că poți să vizitezi toate plajele într-un timp foarte scurt. Practic, ridici ancora și ești gata de o nouă experiență.
Cel mai mult timp l-am petrecut în Blue Lagoon, unde apa cristalină te făcea să te desparți foarte greu de acest loc minunat.
Prețurile în Grecia au fost mai ridicate decât în țările Balcanice vizitate, dar comparabile cu cele din Croația. Nici în Grecia nu plătești vignetă, ci doar taxe de autostradă. Din Salonic și până în Kulata (granița cu Bulgaria) noi am plătit de trei ori (30 de cenți și de 2 ori 3,8 euro)
Bulgaria
În Bulgaria nu am mai oprit, ci doar am tranzitat-o pe ruta Kulata – Sofia – Giurgiu – București. Drumul din Kulata până în capitala Sofia este unul bun, autostradă, cu o mică excepție, însă din Sofia și până la Ruse aș zice că e un chin, cu multe localități și un asfalt destul de prost. În Bulgaria se plătește vignetă, 13 leva (33 lei) pentru 7 zile (în Bulgaria există trei opțiuni pentru vignetă: pentru weekend, pentru 7 zile, o lună, trei luni sau un an. Atât de data aceasta, cât și anterior noi am achiziționat vigneta pentru Bulgaria de pe site-ul http://www.bgtoll.bg și a fost în regulă de fiecare dată).
Cu toate că se lucrează la Podul Prieteniei (Giurgiu-Ruse), noi am stat doar 30 de minute la controlul de securitate (o zi de luni).
Mulțumesc că ai ajuns până aici și îți doresc drumuri bune și vacanță plăcută!
La rubrica mulțumiri, chiar trebuie să îi mulțumesc soției mele, Georgiana, care nu doar că m-a însoțit, ci m-a ajutat și în redactarea acestui articol.
Mulțumesc, Gia! ♥
Cu mașina prin Balcani (România – Serbia – Croația – Bosnia și Herțegovina – Muntenegru – Albania – Macedonia de Nord – Grecia – Bulgaria – România) A 3-a ediție a EuroTripului, așa cum am denumit vacanța noastră anuală cu mașina prin Europa, a fost ca de fiecare dată MI-NU-NA-TĂ.Anul acesta am ales să mergem prin Balcani, țări apropiate de …
Sunt furios și în egală măsura frustrat pentru că în loc să ne apropiem de acea societate în care vrem să trăim, ușor-ușor noi ne îndepărtăm.
Mă întreb, cum este posibil ca în cazul accidentului de la Vama Veche, în care doi tineri și-au pierdut viața, iar alți 3 răniți sunt în spital, să aflăm că până la producerea accidentului, șoferul fusese oprit de 2 ori în trafic de către polițiști. Ultima dată, cu aproximativ 2 ore înainte de accident, după o sesizare la 112, în care un cetățean a reclamat că mașina în cauză circulă haotic pe străzi. Cum este posibil ca în mașină să fie găsite droguri, dar șoferul să fie testat doar cu etilotestul, nu și cu drug-testul.
Cum este posibil ca o tânăra să moară în spital în timp ce dă mesaje către medici în care le spune că nu mai poate?!
Cum este posibil ca o femeie să nască pe trotuar în fața spitalului?! Nu mai vorbesc doar de reguli, unde este umanitatea din noi?Mă întreb cum este posibil, dar ele, iată, sunt posibile.
Nu dau vina (ca breaslă) pe polițiști sau pe medici, fiecare pădure are uscăciunile ei. Sunt mulți, foarte mulți alții care își fac datoria cu mândrie și responsabilitate în fiecare zi. Dar trebuie să începem să facem mai mult și noi ca societate. De multe ori dăm vina pe “stat”, pe “sistem”, pe “nație” de parcă statul/sistemul/nația ar fi un unchi îndepărtat care vine ocazional pe la noi. Am mai spus-o și o mai spun, trebuie să începem să luăm atitudine, să sancționăm derapajele, să respectăm legea, atât litera cât mai ales spiritul ei. Să nu îi ridicăm la rang de artă pe cei proști sau pe cei “șmecheri”, pe bombardieri. Să nu ni se pară “tare” când unul fentează legea, să nu ni se pară cool când altul fumează un joint și se urcă la volan. Să nu îi mai lăsăm pe toți idioții să ne conducă și să ne reprezinte.
Pentru o parte asta înseamnă să se implice în politică, în administrație, să fie acolo, la masa deciziilor. Însă individual, pentru majoritate, pentru fiecare dintre noi, asta înseamnă să facă o schimbare în bine pe bucățică lui și nu numai. Din păcate nu mai este suficient să ne vedem de treabă, de bucățica noastră. Este o realitate, drogurile, incompetența, corupția, prostia, toate ucid! În fiecare zi și din ce în ce mai mult.
PS: fotografia este din data de 6 noiembrie 2015, Piața Universității.
Sunt furios și în egală măsura frustrat pentru că în loc să ne apropiem de acea societate în care vrem să trăim, ușor-ușor noi ne îndepărtăm. Mă întreb, cum este posibil ca în cazul accidentului de la Vama Veche, în care doi tineri și-au pierdut viața, iar alți 3 răniți sunt în spital, să aflăm că până la producerea accidentului, …
Ieri, prin votul Camerei Deputaților, Legea Tineretului a devenit Legea Tinerilor. 
Adoptarea legii tinerilor a fost despre un drum lung și anevoios. Particip la discuțiile despre elaborare și adoptare încă din anii 2016-2017, când primele rânduri din lege erau așternute pe foaie. Mă bucur că am avut ocazia să mă implic și să contribui în toți acești ani și în toți acești pași pe care legea i-a avut pe parcursul său. Uneori mai mult, alteori mai puțin, pentru că nu toți decidenții dau dovadă de deschidere și dialog #pebune. 
E bine și în același timp e greu să ai o lege a tinerilor, pentru că domeniul tineretului este unul transversal și trans-sectorial. Când vorbim despre tineri, vorbim despre educație, muncă, sănătate, transport, în esență, despre tot. Am luat parte la întâlniri lunare cu tinerii, cu organizațiile de și pentru tineret, precum și cu decidenți, iar faptul că tinerii au putut să își susțină deschis și răspicat propunerile și amendamentele în cadrul Comisiei pentru Tineret și Sport, consider că este un mare plus.
Înainte de a vă prezenta și o parte din măsurile prevăzute în noua lege, vreau să îi mulțumesc Oanei Țoiu pentru perseverența și deschiderea cu care a tratat angajamentul pe care și l-a luat, acela de a avea o nouă lege a tinerilor în Anul European al Tineretului. De asemenea, multe mulțumiri colegilor de generație și organizațiilor studențești și de tineret care au depus amendamente și care au contribuit la a face o lege mai bună decât varianta inițială. 
O parte din măsurile prevăzute în noua lege: Consiliile Județene, Consiliul General al Municipiului București și consiliile locale adoptă, în termen de maximum 6 luni de la data adoptării prezentei legi, strategii locale în domeniul tineretului și un plan de măsuri pentru perioada mandatului lor; minimum 25% din fondurile județene destinate activității de tineret vor fi utilizate pentru programe adresate mediului rural; Organizațiile naționale de tineret sunt consultate obligatoriu de autoritățile centrale în procesul de elaborare a politicilor publice de tineret sau cu incidență asupra tinerilor; Studenții o să facă parte (prin lege) din Consiliul de administrație al Caselor de Cultură ale Studenților în procent de minim 25% (și în prezent făceau parte, dar nu peste tot); Înființarea prin ordin al ministrului al Programul Național de Participare a Tinerilor, finanțat anual de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație (doar 25,39% dintre tinerii cu vârsta între 18-34 de ani și-au exprimat votul la ultimele alegeri); Tinerii din grupuri vulnerabile care doresc să urmeze una din formele de învățământ superior din sistemul public beneficiază de gratuitate privind taxele de admitere și de școlarizare, cazare în căminele instituțiilor de învățământ superior, respectiv de locuri bugetate garantate; Tinerii care sunt la primul loc de muncă au scutirea taxelor pe venit pe primul an la acel loc de muncă; Statul sprijină construcția sau achiziția de locuințe în proprietate pentru tineri și familiile tinere, cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, acordându-le facilități, inclusiv financiare, în acest sens; Finanțarea nerambursabilă de la bugetul de stat și/sau de la bugetele locale a proiectelor și acțiunilor de sau pentru tineret se poate realiza folosind și mecanisme de finanțare simplificată.
Desigur, nu este o lege perfectă, iar pe alocuri mai sunt lucruri de îmbunătățit, dar eu personal sunt recunoscător că am fost parte din acest proces și mă angajez să continui să lucrez la îmbunătățirea legii și a politicilor de și pentru tineret.
Generația noastră construiește!
#LegeaTinerilor
#pentruRomânia
Ieri, prin votul Camerei Deputaților, Legea Tineretului a devenit Legea Tinerilor. Adoptarea legii tinerilor a fost despre un drum lung și anevoios. Particip la discuțiile despre elaborare și adoptare încă din anii 2016-2017, când primele rânduri din lege erau așternute pe foaie. Mă bucur că am avut ocazia să mă implic și să contribui în toți acești ani și în …
Se anunță vești bune pentru turiștii care decid să viziteze Capitala României, dar și pentru locuitorii din Ilfov, care lucrează în București și fac naveta până la serviciu și înapoi. După o lungă perioadă de așteptare o să avem de la 15 februarie bilete unice, valabile și pe perioade scurte de timp, asemenea transportului în comun din marile orașe ale lumii.
Recent Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a pus în dezbatere ordinul privind aprobarea titlurilor de călătorie metropolitane integrate pentru transportul de suprafață, cu metroul și cu transportul pe calea ferată pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă, în regiunea București-Ilfov.
Pe scurt, conform ordinului pus în consultare publică, din data de 15 februarie 2022, vei putea să îți cumperi un singur bilet valabil pentru transportul de suprafață (autobuz-tramvai-trolebuz), transportul cu metroul și cel pe calea ferată pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă.
Biletele sau mai pompos spus, titlurile de călătorie metropolitane integrate, o să fie comercializate prin cele trei rețele de distribuție (suprafață-metrou-feroviar) și o să fie valabile inclusiv pentru activitatea operatorilor privați de transport feroviar (cele de pe ruta Gara de Nord – Aeroport)
Titluri de călătorie metropolitane integrate
| Titluri de călătorie/ Tarif (lei cu TVA) | suprafață – metrou | suprafață – feroviar | metrou – feroviar | suprafață – metrou – feroviar |
| Abonament metropolitan integrat/24 ore | – | – | – | 20,00 |
| Abonament metropolitan integrat/72 ore | – | – | – | 40,00 |
| Abonament metropolitan integrat/1 lună | 140,00 | 140,00 | 140,00 | 210,00 |
| Abonament metropolitan integrat/6 luni | 700,00 | 800,00 | 800,00 | 1.100,00 |
| Abonament metropolitan integrat/12 luni | 1.200,00 | 1.400,00 | 1.400,00 | 2.000,00 |
Notă:
Titlurile de călătorie metropolitane integrate cu valabilitate de 24 h și 72 h permit oricâte transbordări pe orice vehicul de transport de suprafață, metrou și feroviar pe ruta Gara de Nord (staţia Bucureşti Nord) – Aeroportul Henri Coandă, în regiunea București -Ilfov, în intervalul orar de valabilitate, începând din momentul validării până în ultimul minut al valabilității pe liniile de transport de suprafață și până la finalizarea călătoriei cu metroul sau trenul.
Dar cum nu trebuie să zicem hop până nu sărim gardul, aștept să văd și în practică măsura, precum și implementarea. În teorie, mult a fost, puțin a mai rămas.
Sursa informațiilor: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii:
Se anunță vești bune pentru turiștii care decid să viziteze Capitala României, dar și pentru locuitorii din Ilfov, care lucrează în București și fac naveta până la serviciu și înapoi. După o lungă perioadă de așteptare o să avem de la 15 februarie bilete unice, valabile și pe perioade scurte de timp, asemenea transportului în comun din marile orașe ale …
Eu cred în șansa României și cred că turismul românesc poate fi brandul nostru de țară!
România are un potențial turistic uriaș, lucru cu care absolut toată lumea cred că este de acord. Însă, în aceeași măsură, la fel de multă lume consideră că țara noastră este insuficient promovată, iar potențialul său turistic aproape deloc valorificat.
Trebuie să spunem din start faptul că suntem extrem de privilegiați. Avem de toate: mare, munte, dealuri, lacuri și câmpii. La acestea se adaugă și Delta Dunării, care a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO încă din anul 1991, fiind clasificată ca rezervație a biosferei. Și aici vorbim doar de patrimoniul turistic natural, iar nici la partea antropică nu stăm rău, ci din contră, chiar foarte bine.
Anul trecut, în țara noastră au sosit aproape 6.800.000 vizitatori străini, în creștere destul de mare față de 2020, cu 35% mai exact. Este de înțeles acest lucru, în perioada cu pricina granițele fiind o bună parte de timp închise, la care se adaugă și starea de panică, mult mai accentuată decât anul următor.
Poate acest număr vi se pare mare, dar nu este deloc așa. Și nici măcar nu o să mă raportez la țările occidentale, care conduc aceste topuri de foarte mulți ani, ci o să mă raportez la numărul de români, care au mers să viziteze în străinătate, peste 11.600.000.
6.800.000 turiști străini veniți în România versus 11.600.000 de turiști români plecați să viziteze în străinătate. O diferență uriașă din punctul meu de vedere!
Și sunt de părere că nu faptul că mulți români pleacă, ci că prea puțini turiști străini vin. În opinia mea aceasta este cheia dezvoltării turismului românesc și pe ea ar trebui marjat în perioada următoare. Adică, pe scurt, turismul de incoming.
Și poate că pare greu, dar când nu este?! Pentru asta avem nevoie în primul rând de predictibilitate, iar dacă urmăriți cu atenție, la fiecare schimbare guvernamentală, turismul joacă ping-pong. Ba la economie, ba la energie și aproape de fiecare dată cu mediul de afaceri, IMM-uri sau antreprenoriat.
Uneori apare în titlul ministerului, alteori este un simplu departament. Ori așa este greu să faci treabă și mai ales să te ții de ea.
De altfel, nici la târgurile internaționale de turism nu prea am participat în ultima vreme, iar anul trecut reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), chiar trăgeau un semnal de alarmă că țara noastră nu s-a înscris la niciunul din principalele târguri (World Travel Market Londra, FITUR Madrid sau ITB Berlin). De asemenea, nu puține au fost cazurile când vedeam prin presă că la asemenea evenimente România nu era deloc bine pregătită și cred că ne aducem aminte cu toții de imaginea șifonată a turismului românesc în cadrul târgului international de la Berlin când la standul României era la loc de cinste un afiș în care se vedea, pe jumătate dezbrăcat, un bărbat așezat pe ruinele cetății Sarmizegetusa.
Cu toate acestea, eu cred în șansa României și cred că turismul românesc poate juca un rol determinant în creșterea economică și îmbunătățirea calității vieții românilor. Turismul românesc poate fi brandul nostru de țară (cu sau fără frunză), însă pentru asta fiecare dintre noi trebuie să facă mai mult. Să vorbim despre asta, să scriem, să facem proiecte prin care promovăm România și mai ales să o reprezentăm cu mândrie atunci când îi traversăm granițele! Turismul poate fi șansa României!
Sursa cifrelor: Institutul Național de Statistică
Eu cred în șansa României și cred că turismul românesc poate fi brandul nostru de țară! România are un potențial turistic uriaș, lucru cu care absolut toată lumea cred că este de acord. Însă, în aceeași măsură, la fel de multă lume consideră că țara noastră este insuficient promovată, iar potențialul său turistic aproape deloc valorificat. Trebuie să spunem din …
Vă las și eu aici un gând care mă tot apasă de 2 zile.
Nu am pretenția să mă consider vreun analist politic sau mare sociolog, dar cred că e foarte important să reținem un aspect, IMPORTANȚA IEȘIRII DIN BULA ÎN CARE TRĂIM. Cum ne pricepem cu toții la politică, fotbal, pandemii, relații internaționale (nu a trecut mult timp nici de la alegerile din SUA) sau alte subiecte, am și eu niște păreri legate de prezența mică a tinerilor la vot, dar o să mi le păstrez de data aceasta pentru mine (o parte dintre ele). Altceva vreau să subliniez și este legat strict de bula de care vă ziceam mai sus. Nu vreau să exagerez, dar în bula mea (familie, prieteni, cunoștințe + mult consumatoarele de timp, rețelele de social media – facebook + instagram) cred că 65-70% dintre tineri au votat, iar cei care nu au votat, în majoritatea lor, nu au făcut-o din motive mai mult sau mai puțin obiective – nu au reușit să ajungă la secția de care aparțineau (sau în circumscripție, aka județ). Ori de la acest 70%, la cei 25%, e cale lungă. Duminică am fost implicat direct în procesul electoral, chiar acasă la mine, în mediul rural. Acolo am văzut cât de diferiți sunt oamenii care vin la vot, față de oamenii cu care trăiesc zilnic de aproape 10 ani de zile. Nu sunt mai buni sau mai răi, sunt pur și simplu diferiți. Au cu totul și cu totul alte probleme cu care se confruntă în viața de zi cu zi și pare că nimeni nu e ”aici” să îi asculte și mai mult decât atât să pună umărul la soluționarea acestora. Prin cineva care să fie ”acolo”, mă refer la Președinte, la Parlament, la Guvern, la partide, poate chiar la ONG-uri sau oricine altcineva care le cere să voteze, fie în vreun fel anume, fie să voteze informat așa cum e cazul nostru. Și chestia asta nu e de alatăieri, e un lucru care se perpetuează de ani de zile. Așa că dacă nu spargem barierele și dacă nu mergem să trăim ce trăiesc și oamenii din afara bulei noastre, o să ne fie greu să îi înțelegem vreodată. Și nu are legătură doar cu discrepanța urban-rural. Că dacă ar fi avut, mă gândesc că în buricul Bucureștiului trebuia să fie minim 70% prezența la vot, dar știm cu toții că nu a fost așa. De exemplu, gândind în perspectivă, îmi dau seama că a noastră campanie de informare și încurajare a exercitării dreptului la vot într-un mod informat, a ajuns în mare parte tot la oamenii care aveau oricum de gând să meargă la vot. Astfel, data viitoare îmi doresc ca alături de colegii mei să ajungem cu prioritate la acei oameni care simt că nu îi ascultă nimeni, că sunt lipsiți de speranță. Poate astfel ne dăm seama și de ce la webinariile și evenimentele din bula noastră, marja de prezență online este de ordinul zecilor sau maxim sutelor, iar la alții de care facem bășcălie sau ne amuzăm că li s-a stricat autocarul au zeci și sute de mii de oameni pe un ”laiv”.
Ieri seară am pus un instastory în care am întrebat oamenii care este principalul sentiment pe care îl au după aceste alegeri. Principalele sentimente menționate au fost așa: dezamăgire (pe primul loc de departe), furie, scârbă, dezgust, tristețe, abandon, iar câteva menționau chiar că se apucă de căutat job-uri în afară. Din nou, este vorba de bula în care trăiesc. Sunt curios și ce sentimente au oamenii din afara bulei mele, care s-ar putea să coincidă sau nu cu cele de mai sus. Poate că unii au vrut să tragă un semnal de alarmă, poate că alții au vrut să dea o ”palmă” partidelor, poate că pe alții nu îi mișcă deloc, poate că unii au considerat că ”pleacă ai noștri, vin ai noștri, noi rămânem tot ca ….”, poate și poate.
În loc de concluzie, vă las cu un îndemn. Hai să nu mai găsim mereu vinovații în jurul nostru, să încercăm să depășim stadiul de consecințe și să ne axăm și pe cauzele care stau la baza acestora. Și să ieșim din bula noastră dacă vrem să vedem #RomâniaProfundă și de ce nu, poate chiar #RomâniaReală. Poate chiar ne asumăm să ne apară numele pe garduri. Cu siguranță ar fi mai proactiv decât să ne plângem pe facebook.
Vă las și eu aici un gând care mă tot apasă de 2 zile. Nu am pretenția să mă consider vreun analist politic sau mare sociolog, dar cred că e foarte important să reținem un aspect, IMPORTANȚA IEȘIRII DIN BULA ÎN CARE TRĂIM. Cum ne pricepem cu toții la politică, fotbal, pandemii, relații internaționale (nu a trecut mult timp nici …
Salutare,
Nu știu cum e prin bula voastră, dar în a mea există două mari tabere (și două mai mici) ce dezbat de zor o mare și extraordinară problemă a țării noastre. Dacă e bine sau rău faptul că aleșii din Guvern vor să taie bursele primite de studenți pe timpul verii și gratuitatea pe calea ferată.
Bineînțeles, unii se opun demersului, alții i-ar arde pe rug pe studenți! ”Mama lor de pomanagii!”
La acestea se mai adaugă două categorii, una care și-a luat popcorn și urmărește ca la spectacol, iar o alta care își pune semne de întrebare, dar îi este relativ indiferentă discuția.
Menționez că nu sunt deloc un fan al ”pomenilor” oferite de multe ori pentru voturi, imagine, zânzanie sau mai știu eu ce. Cu toate acestea, în seara asta, mi-am pus întrebarea, ”oare chiar nenorocesc studenții ăștia atât de mult țara cu bursele și transportul lor?”. Chiar merită arși pe rug pentru faptul că merg gratis cu trenul pentru câțiva ani, la vârsta la care descoperă, testează, se aventurează către un viitor din ce în ce mai instabil și mai incert? Eu nu cred!
Indiferent de ce ar zice unii și alții, eu cred că transportul gratuit a ajutat foarte mulți studenți și tineri care nu și-ar fi permis să vadă o părticică din țara asta, să mearga la concursuri, la conferințe, la concerte, festivaluri sau pe unde au mai fost. Sau poate datorită acestei facilități au ajuns să-și vadă părinții și familia mai des. Ca să nu mai spun de situația în care, posibil, această măsură a fost cea decisivă în luarea deciziei unui tânăr de a merge la facultate, de a-și continua studiile.
Normal, puteți spune că statul ar trebui să plătească pentru educația lor, nu pentru distracție, dar v-ați pus întrebarea cam cât de multe lucruri ar putea să învețe un tânăr din ”drumețiile și vizitele” pe care le face? Nu contest, sunt printre studenți și persoane care au ”abuzat” de această măsură, care poate nu au fost cei mai civilizați sau care la începuturi, blocau aiurea locuri în tren, dar nu trebuie generalizat.
Legat de vârsta de 26 de ani, câți studenți doctoranzi (că ei au în general 26 sau mai mult) credeți că există în țara asta? Oare d-aia s-au scumpit cartofii că merg ei cu trenul sau că primesc bursă pe timpul verii? Și aici există cazuri incredibile, unde studenți de 60-70 de ani depuneau dosar pentru bursă socială. Ce să vezi și să crezi, erau orfani de ambii părinți. Sau altă chestie, sunt navetiști care se înscriu la facultate pentru că abonamentul pe un an la tren ar fi mai scump decât plătesc ei taxa de școlarizare. Dar și în cazurile astea, oare chiar sunt cu miile, cu zecile de mii?
Ce vreau să subliniez este faptul că există uscături,
dar cine nu le are?! Cu toate astea, faptul că studenții au posibilitatea să
exploreze, să iasă puțin din bula lor, mi se pare un lucru fantastic. Iar
pentru cei care spun că nu pentru asta plătesc ei taxe și impozite, stați liniștiți
că și părinții, bunicii, familiile studenților o fac. Chiar și studenții când
se angajează plătesc la rândul lor taxe la stat.
Și încă ceva, cât timp credeți că e un tânăr student? Dacă se ține bine și nu
abandonează pentru că necesitatea îl obligă să facă asta (deh, să ai un
acoperiș deasupra capului, să ai ce mânca), un tânăr este student pentru 3-4
ani. Cei mai norocoși ajung să facă și un master, iar cei cu doctorat deja sunt
pe cale de dispariție. Da, se cam duce/s-a cam dus perioada aia în care ieșeau
doctoranzi pe bandă rulantă.
Revenind.
Statul nu mai are bani? Păi atunci să nu vină în fața noastră ca un Robin Hood, varianta 2.0, în care ia de la săraci și dă la bogați, să umble, prima dată la salariile de zeci de mii de euro ale unor bugetari, la pensiile speciale, să eficientizeze proceduri, să introducă tehnologia în administrație, nu să le ia ciorba la plic studenților din față. Și încă ceva, gratuitatea pe tren a studenților s-ar putea să fii reprezentat/să reprezinte salvarea CFR-ului, despre care știm că are vistieria cam goală.
Mi-a trimis astăzi o prietenă un articol conform căruia salariul directorului unui Institut Național de Cercetare din România este echivalent cu cel al Președintelui Statelor Unite ale Americii și mai mare de aproximativ 10 ori decât cel al Președintelui României. Ah, da, nu se pune dacă un ”domn director” ia salariu pe lună echivalentul a vreo 10.000 de bilete pe ruta București-Târgoviște.
Salariul unui singur director = Doar 10.000 de călătorii cu trenul! ”Not too bad”, cum ar zice Novak Djokovic.
PS: Târgoviștea mai are doar vreo 79.000 de cetățeni.
PS2: Știți, v-am zis mai sus, nu e bine să generalizăm, sunt convins că nu toți au salariul ăsta, dar chiar m-a enervat onorariul respectiv 🙂 – 20.000 euro/lună
În final, chiar dacă mă repet, o mai spun o dată. Nu sunt adeptul pomenilor, dar chestia asta chiar ajută niște oameni la început de drum. Poate că sunt subiectiv (încă mai sunt student), poate că nu am dreptate (întotdeauna am apreciat dezbaterile bine argumentate), dar ceea ce îmi doresc e să nu ne mai urâm atât de mult între noi, între generații, medii de proveniență, sexe sau mai știu eu ce. E bine să privim lucrurile din toate punctele de vedere și să încercăm să îi înțelegem și ”pe ceilalți”. Poate că e bună bursa pe timpul verii și gratuitatea sau poate că nu. Poate că trebuie limitată sau dimpotrivă ”dezvoltată”. Cert e un singur lucru: trebuie să fim mai buni unii cu alții!
De ce? Pentru că mulți dintre noi avem același deziderat: să facem România puternică!
Salutare, Nu știu cum e prin bula voastră, dar în a mea există două mari tabere (și două mai mici) ce dezbat de zor o mare și extraordinară problemă a țării noastre. Dacă e bine sau rău faptul că aleșii din Guvern vor să taie bursele primite de studenți pe timpul verii și gratuitatea pe calea ferată. Bineînțeles, unii se …
Doresc tuturor oamenilor din lumea asta să simtă mândria e care o simt eu când îi văd pe EI!
Au trecut aproape 8 ani de când am luat contact cu ASG-ul și 4 de când mi-am încheiat președinția, dar în tot timpul ăsta nu au lăsat pentru nici măcar o clipă steagul jos. Și nu doar l-au ținut sus, l-au dus spre stele.
Daaaaar, toate au un început. Așa că mă teleportez în toamna anului 2011, când eram proaspăt admis al Facultății de Geografie din cadrul Universității din București sau cea mai de prestigiu facultate din țară și galaxie, cum îmi place mie mereu să îi spun doamnei Decan, pe care o salut cu ocazia asta. Sunt sigur că o să vadă! 😉 Ce mai este important de menționat, este faptul că nu făcusem în viața mea nici pic de voluntariat. Cu toate acestea, un prieten bun de la mine din oraș mi-a zis numai cuvinte de laudă despre ASG și că trebuie neapărat să merg acolo. Aflu, ”pe surse”, că are loc prima ședință și hop-țop, merg și eu acolo. Toate lumea se uita ciudat, vă dați seama, nu recrutări, nu nimic. Peste ani și ani, m-am convins că a fost una din cele mai bune alegeri din viața mea.
Zis și făcut. În sediul ASUB din A am cunoscut o mână de oameni, pentru că da, nu eram cu sutele. 😀 Alături de ei m-am implicat în fiecare proiect și proiecțel posibil, alături de ei am aflat că avem niște reprezentanți în Consiliu, în Senat și tot așa. Lucruri pe care le-am experimentat din plin și în cadrul cărora am încercat să îmi las amprenta de-a lungul timpului.
Zilele au trecut una după alta, până când în anul 2013, am decis că pot duce povestea ASG mai departe, așa că mi-am depus candidatura pentru funcția de Președinte. Mulți mi-au zis că nu sunt pregătit, că ar trebui să mai aștept, că, ce să mai, vrute și nevrute. Nu știu dacă este un făcut sau nu, dar pe tot parcursul vieții mele de student reprezentant, în toate organizațiile în care am activat, am avut niște alegeri dificile. Și spun asta în ideea în care nu a venit cineva să mă roage să fiu Președinte, am tras din greu, am muncit, am avut contracandidați peste tot, dar cum am descoperit ulterior și la Uniunea Studenților din România, #BineleÎnvinge, întotdeauna!
Am venit cu o groază de proiecte noi, am tras multe căruțe, suntem una din asociațiile care am dus și ducem trena în ASUB și USR. Mi-am îndeplinit un vis și la plecare am organizat prima Gală ASG și multe altele, dar gata cu ele. Oricum, deja am vorbit (pardon, scris) prea mult și nu despre asta e vorba. E vorba despre cultura organizațională la care fiecare ASG-ist aderă din prima clipă și la care nu încetăm să lucrăm. E vorba despre spiritul pe care asociația asta ți-l transferă, de emoția pe care ți-o produce, de puterea pe care ți-o oferă. Vă spuneam la început faptul că o ”cunosc” de 8 ani, iar timp de 2 ani am și reprezentat-o cu mândrie. În toți acești 8 ani, nu cred că a existat proiect care să nu fie dezvoltat, recrutări la care să nu crească numărul de voluntari, ca să nu mai zic de proiecte noi și de impact. Acum 8 ani, mulți ne huleau că suntem niște petrecăreți și facem proiecte doar pentru noi. Astăzi, Asociația Studenților Geografi este una din cele mai puternice asociații studențești din țara asta. Și credeți-mă, am văzut cu sutele.
Din 2015, am avut ocazia să îi urmăresc la treabă pe Alina, Alina și Roger. La început, îi mai ajutam cu o vorbă bună, cu un sfat, cu una, cu alta. Lucru pe care bineînțeles, îl fac și acum dacă simt că este nevoie. Dar un lucru care mă bucură suuuuper tare, este că ușor-ușor, nu eu a trebuit să mai fiu cu vorba bună, că au venit alții și alții din urmă, care fac ce făceam eu acum 1-2-3 ani. Chapeau, asta da cultură!
Nu o mai lungesc pentru că e târziu, dar credeți-mă, oamenii ăștia cunosc o singură direcție, obligatoriu înainte. De fapt, dacă mă gândesc bine, obligatoriu în sus!
Într-un teambuilding, am reușit să scriem și o poezie, care ne-a fost și multora dintre noi încă ne mai este un crez.
Am început fiind puțini
Sperând că facem față
O șansă în plus noi să avem
Cu ASG în viață
Iar noi în timp evoluând
Am construit relații
Țelul de a fi uniți
I-a surclasat pe alții
Am recrutat și recrutăm
Studenți din facultate
Tot ce se poate să creăm
Uimind prin rezultate
Din ultimele reușite
Evaluând prezentul
Ne-am îndreptat spre absolut
Trăind cu toți momentul
I-am susținut și-apreciat
La noi pe toți în ligă
O șansă bună noi v-am dat
Rămânem o verigă?
Geografia ne-a legat
E greu ca noi s-apunem
Oriunde-n lume am pleca
Noi geografi ramânem!
Realizând ce-am obținut
Am învățat să creștem
Familie ne-am construit
Ia stai!!! N-ar fi păcat s-o pierdem?!
Ah, încă ceva! Cred că nu mai e cazul să menționez că aici mi-am cunoscut două surori mai mici. Se știu ele!
Doresc tuturor oamenilor din lumea asta să simtă mândria e care o simt eu când îi văd pe EI! Au trecut aproape 8 ani de când am luat contact cu ASG-ul și 4 de când mi-am încheiat președinția, dar în tot timpul ăsta nu au lăsat pentru nici măcar o clipă steagul jos. Și nu doar l-au ținut sus, l-au …
