România și copiii ei

Această fotografie nu este despre un părinte care își sărută fiica, această fotografie întruchipează România mândră de copiii ei. O Românie care a suferit și suferă mult. O Românie care e măcinată din interior. O Românie care a obosit să găzduiască atâția oameni care își văd doar interesul personal. Cu toate astea, ea ține capul sus, privește spre viitor și ne oferă din când în când doza suficientă de speranță.

Acum că a mai trecut ceva timp, iar românii de ocazie și-au ascuns steagurile înapoi în dulap, putem să vorbim despre Simo și victoria fetelor. Victoria ca victoria, dar bucuria fetelor te face într-adevăr să simți o mândrie cum rar mai ai ocazia să trăiești în zilele noastre. Săritura Simonei Halep din tribună este echivalentă cu săritura unei națiuni întregi. O nație care și-a spus, DA, se poate. Sau cum îi place ei să spună, ”HAIDE!”.

O veche vorbă rapidistă spune că ”Suferim de o mie de ori pentru a ne bucura o dată, dar, Doamne, ce bucurie!”. E o vorbă care se potrivește perfect în contextul aceasta. Triști, dezamăgiți, aproape îngenunchiați de toate mizeriile care se întâmplă, ridicăm capul și ne spunem și noi: ”Haide!”.

Ca Simona mai sunt câțiva oameni în țara asta, iar noi pe ei trebuie să îi luăm ca reper, nu pe alții. Ei sunt cei mai buni ambasadori ai noștri, iar personal, o să muncesc zi și noapte pentru ai face pe oamenii din jurul meu să nu renunțe. E greu, dar când ne-a fost ușor?! E mult de muncă, dar cineva trebuie să o facă! Așa că haideți să punem din ce în ce mai mulți mâna la treabă și să lăsăm vorbăraia. Hai să construim!

Revenind la partea sportivă, nu știu dacă sunteți la curent, dar Halep e în finală la Doha. Îmi pare rău că nu a prins un Grand Slam după meciurile astea de FedCup, pentru că sunt sigur că s-ar fi oprit doar atunci când ridica deasupra capului trofeul.

Până una-alta, nu uitați, haideți, ”Hai, Simona!”, ”Hai, România!”.

Dacă nu ați văzut BUCURIA, vă las aici linkul: https://youtu.be/lqhYWcHJTmE